Atenție, vâlceni! S-a suplimentat bugetul programului Casa Verde Clasic 2016


Vești bune aduse în plin proces de desfășurare a programului Casa Verde chiar de către directorul executiv al APM Vâlcea, Alin Voicescu (foto). Administratia Fondului pentru Mediu suplimentează fondurile alocate programului Casa Verde Clasic 2016 cu aproximativ 25-30% față de cota alocată fiecărui județ! Suplimentarea a fost făcută începând cu data de 12 octombrie a.c. Agențiile pentru Protecția Mediului vor continua preluarea dosarelor până la epuizarea sumei alocate. Preluarea și înregistrarea dosarelor se va face în limita noului buget. Agențiile pentru Protecția Mediului și-au mobilizat toate resursele pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a le facilita accesul la finanțarea oferită de Administrația Fondului pentru Mediu și este doar un intermediar bine intenționat între aceștia și finanțator.
Potrivit declarației directorului Alin Voicescu, Agenția pentru Protecția Mediului nu se implică în niciun fel în stabilirea ordinii de intrare a solicitanților în instituție în cadrul programului Casa Verde. Atât APM cât și orice reprezentat al autorităților (Poliția Locală, Jandarmeria etc) NU vor primi, NU vor întocmi și NU vor lua în considerare liste cu persoanele (solicitanți/benefiaciari) aflate în fața agentiei! Nu se va da curs nici unei astfel de liste. De asemenea, nu se vor elibera bonuri de ordine! Persoanele care urmează a depunde dosare de finanțare pentru programul Casa Verde Clasic vor intra în institutie în ordinea sosirii !!
Vor fi furnizate toate informațiile care sunt solicitate, dar în limita responsabilităților ce le revin angajaților instituției în cadrul acestui program și rolului asumat prin protocolul încheiat între AFM și ANPM.