Atenție, părinți! Săptămâna aceasta vin dozele de vaccin hexavalent


Veste bună pentru părinții nou-născuților. Potrivit declarației șefei Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, Lorena Mărgăritescu, săptămâna aceasta vin dozele de vaccin hexavalent. Este o veste mult-așteptată, în condițiile în care vorbim de o problemă națională, una care a iscat multe discuții și revolte. Directorul Lorena Mărgăritescu susține că, probabil, dozele nu vor acoperi tot necesarul, dar sigur vor fi trimise și alte vaccinuri. În plus, prioritate vor avea copiii de două luni, cei care nu au luat, încă, contact cu imunizarea, iar apoi vor di restanțierii.
Vaccinul hexavalent se administrează nou-născuţilor şi combină, într-o singură doză, cele trei vaccinuri care se fac bebeluşilor la vârsta de două luni, patru luni, şase luni şi un an. Vaccinul este administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor.