Astăzi, actorii de la „Anton Pann”, pe scena Teatrului Nottara


După ce a adunat numeroase aplauze acasă, „Eşti un animal, Viskovitz!” spectacolul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea va fi prezentat bucureştenilor, astăzi, 11 martie, de la ora 19.00, în Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.  De la prima prezenţă într-un festival „Eşti un animal, Viskovitz!” după Alessandro Boffa, regia și adaptarea scenică Tudor Lucanu, scenografia Irina Moscu, coregrafia Galea Bobeicu, a captat atenţia juriului şi nu numai. Aşa se face că la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio „Davila Interfest 2014” de la Piteşti, spectacolul „Eşti un animal, Viscovitz!” a adus Teatrului Anton Pann  Marele Premiu.  Este pentru a doua oară când Teatrul „Anton Pann”  este invitat să joace pe scena Teatrului Nottara. Primul spectacol, „Aproape” de John Cariani, regia Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu, prezentat la sfârşitul anului 2014, pe 13 decembrie, a făcut o impresie foarte bună. Regizorul Tudor Lucanu a făcut din această poveste un spectacol de zile mari, un spectacol care poate sta pe scena oricărui festival, un spectacol la care vei reveni şi a doua şi a treia oară cu mare plăcere. În baza unui parteneriat cu Teatrul Nottara, lunar, la Bucureşti, Teatrul „Anton Pann” va prezenta câte un spectacol din cele mai recente spectacole ale sale.
La final, amintim întreaga echipă a spectacolului „Eşti un animal, Viskovitz!”, adaptare după romanul omonim de Alessandro Boffa; traducerea: Alexandra-Maria Cheşcu; regia şi adaptarea: Tudor Lucanu; scenografia: Irina Moscu; coregrafia: Galea Bobeicu;  Si din nou actorii ale căror nume cu drag le dăm citire: Mădălina Ciotea, Reka Szász, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache.