APIA aşteaptă cererile pentru motorina subvenţionată


Adrian-Pintea• Agenţia face încă o dată apel către beneficiarii ei să aibă în vedere termenul stabilit de lege şi să se înscrie la timp pentru subvenţia din acest an

Un comunicat oficial de presă purtând semnătura directorului  APIA Vâlcea, Adrian Pintea (foto), aduce la cunoştinţa lumii satului şi nu numai că: „În perioada 1-31 octombrie inclusiv, fermierii persoane juridice dar şi persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale care deţin acord prealabil pentru anul 2012 cât şi cele înfiinţate în anul 2012, pot depune cererea trimestrială de plată pentru motorina achiziţionată în trimestru III din 2012.

Cererile se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi vor fi însoţite de situaţia centralizatoare a facturilor cu cantitatea de motorină achiziţionată în trimestrul III 2012, copii ale facturilor de cumpărare a motorinei, declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului că nu este în dificultate financiară, procedură de faliment, reorganizare juridică sau lichidare.”

tractor1În altă ordine de idei, Guvernul se pregăteşte să dea undă verde banilor pentru secetă. Potrivit site-ului oficial al Executivului de la Palatul Victoria, toate măsurile care trebuie adoptate în privinţa agriculturii, inclusiv distribuirea de bani către producătorii afectaţi de secetă, vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.