ANTRENOR NOU la echipa de handbal


Conducerea Secției Handbal din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a făcut o mutare ambițioasă la vârful băncii tehnice, după numai două etape trecute din actuala ediție a Ligii Florilor. Chiar dacă echipa nu pierduse vreun meci în acest sezon (având o remiză și o victorie), Goran Kurtes a fost schimbat din postura de antrenor principal. Începând cu ziua de luni, 20 septembrie 2021, postul de antrenor principal al echipei Primăriei Râmnicu Vâlcea va fi asigurat de către antrenorul norvegian Bent Dahl (foto, în dreapta imaginii), actual membru al staff-ului naționalei de handbal a României.

Bent Dahl: „Îmi doresc să-mi imprim propria filosofie în jocul echipei”

După instalarea în funcția de antrenor principal al echipei de handbal, Bent Dahl a oferit primele declarații pentru pagina de Facebook a SCM:
„Am ales Vâlcea pentru că este o șansă unică, Vâlcea fiind un club de top, cu performanțe istorice. Din această privinţă, mi-a fost foarte ușor să accept când SCM Râmnicu Vâlcea a venit cu această propunere. Echipa joacă un handbal bun, practică un stil modern. Îmi doresc să-mi imprim propria filosofie în jocul echipei. Sper ca împreună să revenim la cerințele așteptate de toată lumea și, pe termen lung, îmi doresc să fim în topul competiției interne”.

Cine este Bent Dahl?

În vârstă de 50 de ani, Bent Dahl are o vastă experiență în sport, fiind un fin cunoscător și un auto-intitulat expert al handbalului. Și-a început cariera ca analist al naționalei feminine a Norvegiei, în anul 1999, fiind și antrenor al loturilor naționale de juniori ale Norvegiei, între 1999 și 2008.
A mai antrenat la Oppsal, Kongsberg, dar și la echipa maghiară Siofok, fiind deținător al licenței master coach, dar și absolvent al unui master pe linie academică al Federației Europene de Handbal în 2018. Noul antrenor de la SCM este și lector al Federației Europene de Handbal și membru al convenției RINCK a EHF. =
Sursă foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea