Andrei Gheorghiu și-a pus semnătura pe un nou proiect


În data de 24 iunie 2022, Municipiul Râmnicu Vâlcea și Fundația Comunitară Vâlcea au depus ultima parte a cererii de finanțare pentru a obține asistență tehnică în vederea facilitării participării cetățenilor în implementarea politicilor de coeziune ale Uniunii Europene la nivel local.
Municipiul Râmnicu Vâlcea și Fundația Comunitară Vâlcea au intrat astfel în faza finală a acestui apel în cadrul căruia Directoratul General pentru Politică Urbană și Regională al Comisiei Europene va selecta maxim zece propuneri, co-asumate de autoritatea locală și o organizație a societății civile. Acestea vor primi asistență tehnică din partea Unității de Guvernanță Deschisă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), pentru a testa soluții inovatoare de implicare a cetățenilor în politicile de coeziune ale Uniunii Europene.
Viceprimarul Andrei Gheorghiu a declarat că, prin acest demers, Municipiul Râmnicu Vâlcea consolidează procesul de colaborare la nivel local dintre primărie și societatea civilă, promovând totodată cele cinci obiective ale politicii de coeziune 2021-2027 ale Uniunii Europene.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea