Amnezia legislativului
Parlamentul României, ca autoritate legiuitoare, adoptă legile care reglementează relaţiile sociale din diverse domenii de activitate, în scopul asigurării ordinii juridice în societate. Numai că, atât iniţiatorii legilor, dar mai ales legislativul, trebuie să ţină seama, atunci când adoptă o lege, de condiţiile concrete socio-economice existente în societate în momentul adoptării, în caz contrar, legea, în loc să-şi atingă scopul urmărit de iniţiator, naşte controverse şi nemulţumiri foarte greu de controlat de către autorităţile abilitate cu aplicarea ei. Un astfel de act normativ este şi cel care reglementează circulaţia pe drumurile publice din țara noastră. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de reglementări, chiar dure, îndeosebi în condiţiile actuale când jungla africană s-a mutat, fără nicio exagerare, pe şoselele României. Punem însă sub semnul întrebării prevederea care obligă pe conducătorii auto să circule prin localităţi cu viteza de 50 km/h, prevedere care demonstrează, fără echivoc, că legislativul „a uitat” pentru ce ţară a adoptat această lege. Mă refer la cetăţenii oneşti, plătitori de impozite, nu la băieţii fiţoşi, de bani gata, ale căror încălcări grosolane ale legii circulației ori sunt destul de rar depistate (deși avem camere de luat vederi!) ori sunt trecute, uneori, cu vederea, într-un mod straniu, de către cei în drept. Este evident că iniţiatorul s-a inspirat din legislaţia europeană, dar a trecut cu vederea că nu tot ce e valabil în Occident se poate aplica şi la noi, întrucât acolo sunt adevărate reţele de autostrăzi care ocolesc localităţile rurale sau urbane, iar la noi aproape toate drumurile publice trec numai prin localităţi, unde musai trebuie respectaţi cei 50 km/ (dura lex, sed lex – nu!?). Şi-atunci, luând exemplu cazul unui cetăţean care se deplasează cu autoturismul pe distanţa Bucureşti – Cluj-Napoca, respectivul, în loc să parcurgă acest traseu într-un timp rezonabil de câteva ore, îl străbate într-un timp îndoit sau întreit, deoarece comunicaţia trece, mai mult de 80%, prin localităţi, fără să mai luăm în calcul stresul, nervii, înjurăturile, consumul exagerat de combustibil etc. Iar dacă la capătul drumului îl aşteaptă o problemă stringentă de rezolvat şi face imprudenţa să apese mai tare pe acceleraţie, rămâne în mod sigur fără bani în buzunar ori chiar fără permis, că doar legea trebuie respectată, nu eludată sau încălcată. Dacă în ţara noastră ar exista autostrăzi ca în vestul Europei sau măcar asemănător vecinilor noştri unguri, nimeni n-ar avea nimic de obiectat cu privire la respectarea vitezei legale, fiecare conducător auto fiind conştient că încadrarea în normele legale îţi permite să previi accidentele, unele cu urmări tragice. Dar, cum pe termen mediu şi lung, la noi nu se prefigurează construcţia de autostrăzi, care să împânzească țara, de ce oare legislativul n-a ţinut seama (şi observ că nici n-are de gând, deoarece nu se întrezăreşte nicio iniţiativă legislativă la orizont) de această situaţie concretă, specifică României? Ne imaginăm prin ce chinuri trec conducătorii autovehiculelor comerciale care traversează ţara noastră de la un capăt la altul, ori cu ce impresie părăsesc România turiştii străini, aşa puţini câți sunt, supuşi unui astfel de „tratament” legislativ!… Şi ne mai mirăm de ce românii, trăitori într-un pământ călcat veacuri de-a rândul de diverse popoare migratoare, au devenit ei înşişi, astăzi, o naţie migratoare în proporţie de masă, sătui de „binefacerile” capitalismului sălbatic şi ai unei democraţii de tip bananier, instalate în România după decembrie 1989. Dar, „asta e”! Că tot ne aflăm în ţara lui „asta e” şi „merge şi-aşa”! Unde nu-i cap, adică un legislativ responsabil pentru legile pe care le adoptă, vai de cetăţeanul care aşteaptă de 25 de ani o administrație corectă și eficientă din partea autorităţilor.