„Ambasadorul universal al Bărbăteştiului” – consul general al României la Bonn


Săptămâna trecută, Executivul a adoptat o hotărâre privind rechemarea lui Mihai Botorog din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Bonn, Republica Federală Germania. Începând cu data încheierii misiunii lui Mihai Botorog, în această funcţie a fost numit Mădălin Voicu (foto).
Vestea că „ambasadorul” comunei sale a ajuns reprezentantul României în Germania nu l-a luat deloc prin surprindere pe primarul Constantin Bănacu: „Cu domnul Mădălin Voicu îţi ajung zece minute de convorbire ca să înţelegi ce fel de om extraordinar este şi ce fel de perspective are. Când întâlneşti un aşa om în viaţă, poţi să spui că n-ai trăit degeaba, ce să mai… Fiecare discuţie cu dumnealui a fost o adevărată lecţie de viaţă, nu mai spun de ajutorul pe care l-a dat acestei localităţi de când ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. În mod normal, ar trebui să regret un pic faptul că ne-am pierdut avocatul nostru de bază din capitală, din Parlament şi pe la Guvern, dar n-are cum să-mi pară rău că a atins acest nivel. Mă bucur din toată inima şi pot spune c-o merita de foarte mult timp. Din păcate, mentalităţile de pe la noi sunt aşa cum sunt şi lumea nu vrea să vadă pădurea de copaci, adică omul extraordinar care este Mădălin Voicu, ci numai etnia dumnealui. E păcatul majorităţii românilor!”.