Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 august 2019

Am vizitat Țara lui Moș Crăciun


Advertisements

După Marienhamn, următorul port în care a acostat nava a fost Lulea, în nordul Suediei. Iată-ne, așadar, în Laponia, în „țara lui Moș Crăciun”, locul în care dorințele copiilor devin realitate.
Lulea este o așezare fondată în 1621, reprezentând cel mai nordic port comercial al Suediei. S-a dez­voltat ulterior ca mare centru univer­sitar, aici studiind în prezent 16.000 de studenți la Universitatea Tehnică, ceea ce reprezintă o treime din populație.
Am ajuns în oraș cu un Shuttel­bas. După ce am vizitat centrul urbei cu animata stradă comercială Storgatan, ne-am oprit să admirăm clădirea primăriei și catedrala. Cu un autobuz care circulă pe linia 9, am parcurs circa 10 kilometri și am ajuns la Gammelstad, “satul bise­ricii”, declarat patrimoniu UNESCO. În cele 408 de case din lemn vop­site în roșu, dar cu obloane albe, au locuit nomazi, țărani și negustori. Biserica din granit de culoare gri-roșietică și cu un turn înalt se dis­tinge printr-o frumoasă frescă inte­rioară datând din secolul al XVI-lea.
tara_lui_mos_craciun3 tara_lui_mos_craciun2 tara_lui_mos_craciunOrașul Lulea face parte dintr-un arhipelag cu 300 de insulițe, care în perioadă de iarnă, adică între ia­nua­rie – aprilie, este înghețat, cir­cu­lația vaselor fiind deschisă de spărgătoare de gheață. O altă atracție se afla la 10 km. de centru, adică rezervația naturală Storfor­sen, unde am putut admira râul cu cea mai mare viteză de scurgere din Europa, cu ape extrem de învol­burate, adevărați torenți, spărgân­du-se de stâncile ce le stau in cale.
…Călătoria noastră merge mai departe. Următorul port în care acos­­tează nava de croazieră este Kemi și aparține Finlandei. Și aces­ta are o poziție strategică, aflându-se la granița cu Suedia, la vărsarea râului Kemijoki, fiind cel mai nordic punct din Marea Baltică. La fel ca și în celelalte porturi din nordul Balticii calea până la ele este navigabilă între decembrie până în aprilie nu­mai în urma spărgătoarelor de ghea­ță. Unul dintre spărgătoare se numește Sampo, pe care l-am vi­zi­tat chiar în portul Kemi. Orașul este mult mai departe de port, nu are prea multe atracții turistice în afara unei moderne faleze cu restau­rante, cu un centru comercial atrac­tiv și o frumoasa catedrală. Dar cel mai interesant loc rămâne Galeria pietrelor prețioase, care adăpos­tește cea mai mare colecție din Europa. Piesa de o valoare inesti­mabilă rămâne copia colierului cu 647 de diamante al reginei Franței Maria Antoaneta* (copia coroanei reginei Angliei și a regelui Finlan­dei).
La nord de Kemi, se afla ora­șele gemene Haparanda, în Finlan­da, și, după ce traversezi podul peste răul Tornionjoki, Tornio, în Sue­dia. Interesante sunt bisericile de lemn, biserica ortodoxă din Tor­nio, dar și învolburatul și rapidul râu Tornio, cunoscut și sub denumirea de curentul rapid Kukkolankoski.
După o zi liniștită pe mare, am ajuns pe 3 iulie în capitala Finlan­dei, la Helsinki, un oraș cu o popu­lație de circa 600.000 de locuitori, o adevărata metropolă care, prin arhi­tectura sa, se înscrie în rândul celor mai frumoase capitale europene. Fon­dat in 1550 de către regele Gus­tav Vasa, s-a dorit sa concu­reze cu Tallinn, situat vizavi, în golful Finic. Va câștiga mult dezvol­tându-se sub Țarul Rusiei Alexan­dru I, ajungând un mare centru co­mercial. Acesta îl va numi capitala marelui principat finic. Arhitectura urbanistică a orașului,sub îndruma­rea arhitectului german Carl Ludwig Engel, va aduce un accent euro­pean îmbinat cu cel rusesc din Sankt Petesburg. Viața din acest oraș este la fel de cosmopolită ca în marile metropole ale lumii, fapt remarcat prin ținuta elegantă a magazinelor, gastronomia de clasă și abundența de turiști din toată lu­mea care fac din Helsinki un centru urban cu un aspect extrem de vioi, multicolor. Helsinki este de vizitat de milioane de turiști. Centrul ora­șu­lui începe chiar din port, vestitul magazin Stokmann concurând cu Herod’s sau Lafayette. Turiștii sunt atrași și de piața centrală, Cate­drala ortodoxă rusă Uspenski, cea mai mare catedrală rusească din afara Rusiei, de impozantul Dom Lu­teran, de piața Senatului, de clă­direa Parlamentului, de Operă, de Mu­zeul Natural și de Finlandia Halle. Nu departe de centru se află biserica din stâncă, o construcție modernă săpată într-un granit dur, ridicată pe vechea construcție rea­lizată în urma cu 60 de ani. Mai la nord, intr-un frumos parc se află un monument abstract din metal ce sim­bolizează o orga gigantă. Monu­mentul este ridicat în memoria ma­re­­lui componist finlandez Jean Sibelius.
Orașul este frumos, civilizat, modern, recunoscut a fi și foarte si­gur ca protecție pentru localnici, dar și pentru turiști. Cea ce însă um­brește atmosfera destinsă, veselă a orașului este prezența deranjantă a cerșetorilor, mai cu seamă români, țigani, aciuați la intrările din biserici sau în piețe, cu mâna întinsă sau deghizați în ursi polari. Am întâlnit și țigani muzicanți, care cântau la orgă sau acordeon, situație oricum mai tolerantă, c erșitul fiind un act degradant la adresa țării noastre. Am întrebat o țigancă de unde vine, care îi este obârșia. Ne-a răspuns că vine din Târgu-Jiu. „De ce te-ai refugiat aici?”, am mai întrebat-o. Ne-a răspuns sec: „Păi, acasă mor de foame cu copiii mei. Aici câștig un ban cinstit…” Ce poți să mai zici?! Ei văd un mod cinstit prin a câștiga un ban cu mâna întinsă… În orice caz, pentru prestigiul Româ­niei în lume este o mare problemă pe care guvernanții noștri nu o prea bagă în seamă. Lor să le meargă bine! Țara ducă-se pe pustii!…
Pe o mare destul de agitată din cauza unui vânt puternic ne îndrep­tam spre Sankt Petesburg, unde vom poposi două zile. Cu aceleași gânduri bune, salutări calde tuturor cititorilor „Curierului de Vâlcea”! Pe curând o nouă corespondență din uriașa metropolă de pe Neva.
*În anul 1785, scandalul legat de un colier cu diamante a pătat permanent reputaţia reginei. Un hoţ care s-a prefăcut a fi Maria Antoa­neta a obţinut un colier cu 647 de diamante şi l-a transportat ilegal la Londra pentru a fi vândut în bucăţi. Cu toate că regina era nevinovată, aceasta a rămas „pătată” în ochii oamenilor. Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei, a fost considerată, atât o personificare a răului monar­hiei, cât şi apogeul modei şi frumu­seţii. Partea ticăloasă este cel mai bine surprinsă de faimoasa po­veste, deşi incertă, prin care, după ce a auzit că francezii nu au pâine să mănânce, aceasta ar fi zis: „să mănânce cozonac”. Regina este recu­noscută pentru frumusețe, pen­tru alegerile garderobei, a bijuterii­lor şi pentru speculaţiile neîntrerup­te asupra vieţii sale amoroase extra­conjugale. Fețele personalității Mariei Antoaneta demonstrează tendinţa de a ilustra viaţa şi moarta sa ca simboluri pentru declinul mo­narhiilor europene în faţa revoluţiei globale. În dimineața zilei de 16 octombrie 1793, la vederea reginei, oamenii erau inițial muți, dar apoi au început să strige: „Trăiască re­pu­blica!… Jos tirania!” O mare de 300.000 de oameni umplea Piaţa Revoluţiei din Paris. Toţi erau cu ochii aţintiţi spre regina care se îndrepta spre eşafod. A pășit hotă­râtă pe scările ce duceau spre ghi­lo­tină, dar a pierdut un pantof care astăzi este piesă de muzeu. A urcat impasibilă treptele podiumului. Când ajutorul de călău a vrut să-i scoată vălul ce-i acoperea capul, ea a făcut un pas îndărăt şi s-a izbit de călăul care aştepta nemişcat. „Scu­zaţi-mă, n-am vrut să vă lo­vesc…” a spus ea. Apoi, capul i s-a rostogolit pe podeaua eșafodului.
Corespondență de la Dr. Irina și Radu Dobrescu

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Meridiane