„Am fost plăcut impresionat de modul în care a fost organizat Fagurele de Aur”


Ajuns la cea de-a 49 ediție și, deci, foarte aproape de momentul jubiliar al împlinirii unei «vârste» rotunde, Fagurele de Aur de la Tomșani i-a încântat încă o dată pe cei care au venit să se bucure de această sărbătoare. Comuna vâlceană din zona Horezu s-a dovedit gazdă foarte primitoare pentru numeroșii vizitatori, localnicii oferindu-le celor care le-au trecut pragul ce au ei mai de preț: miere, diverse produse tradiționale și… multă voie bună. Printre oficialitățile prezente s-au numărat președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu și parlamentarii social-democrați Daniela Oteșanu și Eugen Neață. Punctul forte ale tradiționalei manifestări a fost reprezentat de organizarea foarte bună de care au dat dovadă reprezentanții administrației locale.
„Am fost plăcut impresionat de modul în care evenimentul a fost organizat și de felul în care acești oameni minunați duc mai departe portul și tradițiile românești. Frumoasa sărbătoare a fost organizată exemplar de către domnul primar Dumitru Pearcu. Îl felicit pentru întreaga activitate, pentru că este aproape de oameni și de nevoile acestora! Îl asigur de sprijinul meu și îi mulțumesc pentru invitația de a fi, în această zi de sărbătoare, alături de oamenii minunați, buni și frumoși din comuna Tomșani!”, au fost vorbele transmise de către deputatul vâlcean Eugen Neață după încheierea evenimentului.