Alianţa PSD – PP-DD a început să funcţioneze din nordul judeţului: „Mulţumesc preşedintelui Ion Cîlea şi deputatului Cristinel Marian pentru demersurile de reabilitare a DN7 D”


• declară Marcu Popescu, consilier local din Boişoara

După ce liderii la nivel naţional ai PSD şi PP-DD şi-au pus girul pe acordul de colaborare dintre cele două formaţiuni politice, lucrurile încep să prindă contur şi în judeţul nostru. Un exemplu grăitor este reprezentat de lupta asiduă dusă cot la cot de preşedinţii celor două partide din Vâlcea pentru reabilitarea DN7 D, pe tronsonul Câineni – Perişani. Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi deputatul PP-DD, Ion Cristinel Marian, şi-au conjugat eforturile, reuşind să obţină fonduri de şapte miliarde lei vechi pentru reabilitarea drumului. Deşi este catalogat drept drum naţional, trebuie spus că DN7 D Câineni-Perişani se află într-o stare deplorabilă, fiind printre puţinele din ţară încă neasfaltate. Pe teritoriul judeţului nostru, acesta tranzitează comunele Câineni, Boişoara, Titeşti şi Perişani.

Această reuşită a colaborării dintre PSD şi PP-DD nu a trecut neobservată în mediul politic din Ţara Loviştei. Consilierul local Marcu Popescu (foto) din Boişoara a dorit să transmită mulţumiri celor care au pus în prim-plan interesele locuitorilor din această parte a judeţului şi au făcut posibilă reabilitarea DN7 D. Tânărul boişorean, vicepreşedinte al PP-DD Vâlcea, a purtat discuţii cu deputatul Ion Cristinel Marian, obţinând promisiunea parlamentarului pentru implicarea în cel puţin reabilitarea drumului naţional. „Folosesc această cale pentru a transmite mulţumiri preşedintelui Ion Cîlea şi deputatului Cristinel Marian. Datorită demersurilor lor, drumul naţional ce trece prin localităţile Câineni, Boişoara, Titeşti şi Perişani va fi reabilitat. În urma acestor eforturi, de la ministerul de resort s-a primit suma de şapte miliarde lei vechi. Cu aceşti bani, s-au cumpărat 8.000 m.c. de balast. 3.000 m.c. au fost aduşi în Perişani, iar restul cantităţii de balast va fi depozitată în celelalte trei comune tranzitate de DN7 D. Acest drum avea mare nevoie de reabilitare, fiindcă este un drum de pământ. Cred că este un prim semn că alianţa dintre PP-DD şi PSD funcţionează în judeţul nostru, iar vâlcenii sunt singurii care au de câştigat”, ne-a declarat Marcu Popescu, consilier local din partea PP-DD în comuna Boişoara.