ALERTĂ: AL TREILEA DECES DE COVID ÎN VÂLCEA


Chiar dacă se află pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul mic al cazurilor de infectare cu Coronavirus, județul nostru ajunge la al treilea caz al unei persoane decedate din cauza infecției cu Coronavirus. De această dată este vorba despre o femeie în vârstă de 71 de ani care a decedat în data de 6 iunie 2020. Mai exact, ea a fost descoperită decedată în propria locuință, fără să se știe că fusese infectată cu temutul virus. Pentru că intrase în contact cu nepoata venită recent din Spania, femeii decedate i-au fost prelevate probe. Pe 8 iunie 2020 a venit confirmarea: bătrâna fusese infectată cu Coronavirus!
Femeia decedată suferea de anumite afecțiuni care o făceau predispusă în fața unui asemenea virus (probleme cardiace).
Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a demarat o anchetă epidemiologică pentru a afla numărul persoanelor care au intrat în contact cu vârstnica în perioada în care a fost infectată, dar și cu privire la dispunerea măsurilor necesare în acest caz!