Alegerile pentru Camerele agricole vor avea loc pe 24 iulie


Primele alegeri pentru camerele agricole vor fi organizate în 24 iulie a.c., conform unui ordin al ministrului Agriculturii care aşteaptă aprobarea Guvernului. Comitetul Naţional de Iniţiativă a elaborat deja proiectul de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele agricole, proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor de aplicare a legii şi proiectul de hotărâre pentru aprobarea circumscripţiilor electorale şi a camerelor agricole zonale şi regionale. Au mai fost elaborate, de asemenea, două ordine de ministru, care stabilesc data alegerilor, pentru 24 iulie a.c., respectiv valoarea cheltuielilor pentru înfiinţarea camerelor pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Toate documentele aşteaptă, în prezent, aprobarea în şedinţă de Guvern.