Aici s-a ajuns: Test imposibil de trecut pentru drumarii lui Vălimăreanu – 1,5 kilometri de asfaltat în două săptămâni!


După cum vă informam și în edițiile noastre anterioare, între 22 şi 25 iunie 2017, în Bărbătești, are loc ediţia XX a câmpului cercetăşesc naţional. Organizaţia Naţională Cercetaşii României şi Centrul Local „Mircea cel Bătrân” organizează Festivalul Cercetăşesc Naţional „Cupa izvoarelor”, un complex de activităţi specifice cercetăşeşti, dar şi cultural-artistice şi sportive. Prin intermediul acestei manifestări participanţilor li se oferă ocazia de a se întâlni sau reîntâlni, de a realiza din plin sentimentul apartenenţei la Mişcarea Cercetaşilor, de a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi şi de a cunoaşte locuri dintre cele mai interesante din judeţul nostru. Evenimentul, care se organizează în fiecare an, în alt loc din Vâlcea, este primul câmp cercetăşesc din vacanţa de vară. Anul acesta, evenimentul este programat pe Valea Otăsăului şi va aduna circa 400 de copii. Acţiunea constă într-o reuniune a cercetaşilor din mai multe centre locale/filiale din aproximativ 20 de localităţi. Aceştia vor parcurge mai multe trasee din Munţii Căpăţânii vreme de câteva ore, şapte sau opt, depinde. Li se vor pune la încercare aptitudinile de alpinişti, orientare, topografie, tir, acordarea primului ajutor, supravieţuire şi cunoaşterea florei şi faunei din zonă. În plus, vor avea loc şi diferite ateliere de istoria cercetăşiei, supravieţuire, prevenire de accidente casnice, origami şi colaje, împletituri, dezbateri, retorică şi oratorie, limbaj mimico-gestual, educaţie civică, fotografie şi film, jurnalism, tiroliană. Ca de obicei, distracţia participanţilor va continua cu focuri de tabără şi ritualiri tipice acestor evenimente într-un cadru imaginar din istoria locului şi legendele zone.
Pentru organizarea cât mai bună a manifestării, primăria a cerut sprijinul autorităților județene în vederea modernizării unei porțiuni de circa 1,5 kilometri din DJ 646 E, ajunsă într-un stadiu de degradare incredibilă. Edilul Bănacu explică: „În clipa în care a devenit certă organizarea câmpului în Bărbătești, am adus la cunoștința conducerii județului starea în care se află acea porțiune de drum. Nu era prima dată când făceam acest demers! Dimpotrivă!Din 2004, de când sunt primar în această comună, au fost reabilitați doi kilometri pe timpul domnului Cîlea și încă un kilometru în timpul domnului președinte Păsat Gică din totalul de 5,6 kilometri. Ar mai fi în discuție doi kilometri, din care 1,5 degradați aproape complet. M-am bucurat și am salutat deschiderea județului de a ne ajuta în această problemă. Ritmul de lucru al RAJDP-ului cumulat cu vremea capricioasă au făcut imposibilă modernizarea acestei porțiuni. Știu cum sună: în 2017, să nu poți asfalta și moderniza o fâșie de numai 1.500 metri în două săptămâni… dar asta e realitatea amară! Mai mult ca sigur, nu vom fi gata cu drumul până la sosirea copiilor și ne vom face de râs în fața sutelor de copii care vor ajunge în Bărbătești după data de 20 iunie…”