Activitățile cu publicul rămân suspendate la IPJ Vâlcea. Două ore pe săptămână pentru susținerea examenului auto!


În contextul riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus COVID-19, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea informează că activităţile de audienţă la nivelul instituției se suspendă, urmând să se ia noi decizii în funcţie de evoluţia situaţiei.
Din aceleaşi motive de siguranţă medicală, IPJ Vâlcea recomandă cetăţenilor utilizarea, cu predilecţie, a căilor de comunicare alternativă pentru depunerea cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor, respectiv prin fax, poştă sau email. (fax: 0250.738.363, e-mail: cabinet@vl.politiaromana.ro) sau către subunităţile teritoriale (prin poştă, fax). Pentru orice situaţie care reprezintă o urgenţă se va apela 112.

Cum trebuie să procedeze cei cărora le expiră permisele pentru arme?

Toate activităţile specifice de relaţionare cu publicul pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase la nivelul IPJ Vâlcea – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase se suspendă, până la luarea de noi decizii, în funcţie de evoluţia situaţiei. Reprezentanții Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase recomandă cetăţenilor utilizarea, exclusivă, a căilor de comunicare alternativă pentru depunerea cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor, respectiv prin fax la numărul 0250.738.363, prin poştă electronică pe adresa de email. arme@vl.politiaromana.ro sau pe cale poştală/curierat pe adresa municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, Județul Vâlcea sau la numărul de telefon 0250.703.207.
Deţinătorii de arme ale căror permise urmează să le expire valabilitatea în perioada următoare vor depune, în termenul legal, cererea prevăzută la anexa 3 (care poate fi accesată la link-ul https://vl.politiaromana.ro/ro/utile/documente-necesare-eliberării-de-acte), însoţită de documentele cerute în aceasta, prin una din căile mai sus menţionate. Lămuriri suplimentare şi modele de cereri pentru deţinătorii de arme pot fi accesate la link-ul https://vl.politiaromana.ro/ro/utile/documente-necesare-eliberării-de-acte).

Programul de lucru cu publicul la Serviciul Rutier Vâlcea

În perioada următoare, programul de lucru cu publicul la Serviciul Rutier Vâlcea se va desfășura după cum urmează: Luni – Joi (10.30-12.30 și 14.30-16.30), Vineri (10.30-14.30).
„Facem precizarea că, în acest interval, se vor procesa doar restituirile permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare; acestea pot fi înaintate și prin poștă în baza documentației adecvate adresată Serviciului Rutier! Toate cererile și solicitările cetățenilor vor fi înaintate doar electronic la adresa de e-mail oug41.2016.sr@vl.politiaromana.ro sau la fax 0250.703.223. Totodată, precizăm că susținerea examenului pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce se va efectua doar în ziua de joi a fiecărei săptămâni în intervalul 16.30-18.30”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea