Acţiuni de prevenire şi combatere a criminalităţii, în Râmnic


În cursul zilei de joi, 18 octombrie, efective numeroase ale Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea (birourile Ordine Publică, Poliţie Rutieră şi Investigaţii Criminale), alături de colegii de la Poliţia Locală şi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi cu participarea unor funcţionari din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială, au derulat o acţiune amplă de control pe raza municipiului în baza Planului de acţiune privind prevenirea şi combaterea cerşetoriei, vagabondajului, prostituţiei, proxenetismului şi a altor fapte penale şi contravenţionale. În cadrul acestei acţiuni au fost legitimate 48 de persoane – din care 26 au fost conduse la sediul poliţiei pentru investigaţii supli­mentare – fiind depistaţi 11 cerşetori, 9 prostituate, doi minori folosiţi pentru cer­şetorie, precum şi un infractor. Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.970 lei. În urma acţiunii, a fost depistat şi un elev din clasa a XI-a a Şcolii Populare de Arte, care sustrăsese în cursul dimineţii, de la mai mulţi elevi din clasa a IX-a, o serie de bunuri personale, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Aceste acţiuni de amploare, realizate în colaborare, vor continua şi în perioada următoare.