Accident în Băbeni: coliziune între autoturism și autobuz


În această dimineață, în jurul orei 08.30, pe DN 64, în orașul Băbeni (zona Tătărani), s-a produs o coliziune între un autoturism și un autobuz. La fața locului au ajuns două ambulanțe și un echipaj de descarcerare, traficul desfășurându-se cu dificultate.
O singură persoană a fost rănită în urma acestui accident, cauza producerii incidentului fiind neacordare de prioritate. Autobuzul implicat se deplasa pe direcția Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, iar la o intersecție autoturismul nu ar fi acordat prioritate. Conducătorul autobuzului are vârsta de 50 de ani, fiind domiciliat în comuna Prundeni. El nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Șoferul autoturismului are vârsta de 75 de ani, fiind domiciliat în comuna Mihăești. El avea 0,03 mg/l alcool pur în aer expirat în urma verificării. Singura victimă a acestui accident a fost tocmai șoferul autoturismului, el nefiind grav rănit.