A FOST INAUGURAT corpul multifuncțional construit la Grădiniţa Waldorf cu finanţare PNDL



Vineri, 28 ianuarie 2022, primarul Mircia Gutău a inaugurat corpul multifuncţional construit în continuarea imobilului ce găzduieşte Grădiniţa cu patru grupe Waldorf din cartierul Nord al Râmnicului. În cadrul acestui proiect, a fost ridicată o clădire constând în parter cu funcţiuni multiple (sală de festivităţi, sală de mese etc.) în suprafaţă de aproape 100 mp, un etaj cu destinaţia de sală de activităţi sportive şi un pod parţial în care urmează să se amenajeze un loc de joacă. Toate nivelurile au grupuri sanitare şi vestiare, iar în cadrul proiectului au fost incluse şi dotările aferente (mobilier, echipamente sportive – saltele, coşuri de baschet etc.). În paralel cu lucrările la acest corp multifuncţional, Municipalitatea a finanţat de la bugetul local amenajarea a două locuri de joacă în curte, reabilitări ale clădirilor în care învaţă cei aproximativ 300 de preşcolari şi elevi ai grădiniţei şi şcolii Waldorf, precum şi realizarea unui zid de sprijin pe latura de Nord. Şcoala şi Grădiniţa Waldorf funcţionează în subordinea Liceului Tehnologic Forestier, unde, în prezent, se derulează lucrări de modernizare a internatului.

Lucrările au costat peste 1,1 milioane lei!

Valoarea lucrărilor efectuate la corpul multifuncţional al Grădiniţei Waldorf a fost de 1.112.635,08 lei (TVA inclus), din care finanţarea nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Durabilă a fost de 875.842,09 lei, bugetul local contribuind cu suma de 236.792,99 lei. Acesta este cel de-al doilea proiect finalizat în Râmnicu Vâlcea în baza PNDL după Grădiniţa Ostroveni, inaugurată în septembrie 2020, în cadrul aceluiaşi program fiind în derulare lucrările la Grădiniţa nr. 16 din cartierul Nord.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicului

Posting....