COPIII DE LA GRĂDINIȚA WALDORF au primit cadouri de la Moș Crăciun


Marți, 20 decembrie 2022, în jurul prânzului, copiii de la Grădinița Waldorf din nordul Râmnicului au primit daruri de la Moș Crăciun. Moșul cel bun a ajuns mai repede la ei pentru că, în cursul anului care urmează să se încheie, au fost cuminți, au ascultat sfaturile părinților, bunicilor și cadrelor didactice și au participat activ la programele desfășurate la grădiniță.
Alături de cadrele didactice, pe post de ajutor al lui Moș Crăciun s-a aflat și doctorul Radu Dobrescu. Fondatorul Școlii și Grădiniței Waldorf s-a declarat, ca și în alți ani, emoționat, dar și entuziasmat de întâlnirea cu micuții care, cu mare bucurie, au primit cadourile ce le-au fost oferite.
„Am oferit și în acest an, cu multă bucurie și dragoste, cadouri micuților de la Grădinița Waldorf. Îi iubesc foarte mult, ei sunt ca și copiii mei. Iubesc Școala și Grădinița Waldorf și voi participa de fiecare dată, cu mult drag, la evenimentele lor. Să ne țină Dumnezeu sănătoși și să ne auzim cu bine în noul an. Împreună cu soția mea, Irina, transmitem urări de sănătate și gândurile noastre bune atât copiilor și cadrelor didactice de Grădinița și Școala Waldorf, cât și vâlcenilor de pretutindeni. La mulți ani!”, ne-a declarat doctorul Radu Dobrescu după evenimentul organizat marți, la Grădinița Waldorf.
Pentru vâlcenii care nu cunosc sau poate au uitat, facem precizarea că, alături de soție, dr. Irina Dobrescu, dr. Radu Dobrescu este cel care, în care urmă cu deja aproape trei decenii (cât de repede a trecut timpul!?), a pus bazele sistemului de învățământ Waldorf în județul nostru. Dr. Radu Dobrescu, începând cu anul 1972 (chiar de la fondarea unității medicale), a fost primul director al Spitalului Județean Vâlcea.