500 de ani de atestare documentară. SUTEȘTI – ÎN SĂRBĂTOARE
Aducere aminte
SUTEȘTI – istorie, cântec, legendă, poveste și realitate
Copilăria mea, trăită pe Valea Pescenii, în Glăvile, cam la vreo zece kilometri mai sus de Sutești, a avut sentimentul fraged că hotarul dintre istorie și legendă e foarte subțire și cele două tărâmuri se încropesc uneori într-o singură poveste, aceea a adevărurilor frumoase.
Cu mult înainte de a fi citit în cărți despre Iancu Jianu, eroul oltean îmi era cunoscut din viersurile mamei, care cânta frumos în tinerețele ei, viersuri pe care le va fi știut de la taică-său, popa Ion Mărgăritescu din Amărăști, coborâtor din strămoașa Mărgărita, păstrată-n amintire prin aceea că, la vârsta de o sută și zece ani, torcea până la miezul nopții, după care lăsa furca și se ducea în bătătură să asculte toaca-n cer, la vremea când începeau îngerii Liturghia. Făcându-ne geografia satului, învățătorul Nae Bădiță ne spune nouă, școlarilor, că numele „Piscul Scaunului” se datorează faptului că acolo, pe înălțimea aceea, și-a pus scaunul Mircea Vodă Bătrânul, într-un popas de o noapte cu oastea, mergând împotriva turcilor.
Tot lui Mircea cel Bătrân i se atribuia și denumirea „Știubeiul lui Mircea”, o fântână de la hotarele cu Palanga, informație corectată mai târziu de regretatul Ion C. Vasile, care o punea în legătură cu Mircea Ciobanul.
Pe drumul de pădure din Văcăreața, un car încărcat cu lemne putea să coboare numai cu o roată împiedicată. Nu se știe câte care în câți ani vor fi trecut pe acolo, și câte roți împiedicate au scobit țărâna cu tălpica de fier până când una din ele a scrâșnit peste ceea ce părea un pietroi. Nu era un pietroi, ci rămășița pietrificată a unui femur de mamut, probabil din cuaternar, identificat ca atare de dascălul meu de Științe Naturale de la Seminarul Central.
Și uite așa, istorie, preistorie, cântec, legendă, poveste și realitate, toate mi-au năvălit în minte acum, răsfoind manuscrisul „Monografia Comunei Sutești” și băgând de seamă că unul dintre autori, octogenarul Dumitru Bălașa, de altfel istoric de seamă, care știe ce înseamnă exactitatea și minuția unei informații documentare, își alcătuiește paginile, în mare măsură, pe amintiri. Memorialistica, se zice, e un gen literar. Ce poate fi însă mai concret și mai științific decât o mărturie personală? Mai ales când ea vine de la un om care, în anii grei ai opresiunii comuniste, și-a mărturisit credința în Dumnezeu și în Neamul său?
Scriu aceste rânduri, mulțumindu-le autorilor pentru darul pe care ni-l fac, nouă, celor ce îi citim, și fericindu-i pe Suteșteni că între cetățenii lor se numără Părintele Dumitru Bălașa, preotul Ion Marinescu și primarul Ion Stănescu, care, la cea de-a patru suta optzeci și cincea aniversare de atestare documentară a satului Sutești, ne tipăresc această carte, pe care, cu bucurie duhovnicească, o prefațez.
25 mai 1995
Î.P.S. BARTOLOMEU ANANIA