25 de vâlceni au solicitat ajutorul medical SMURD


• cu toții au avut nevoie de acordarea ulterioară a îngrijirilor medicale de specialitate
În week-end-ul recent încheiat, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 25 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Brezoi, Bujoreni, Drăgăşani, Grădiştea, Mălaia, Nicolae Bălcescu, Prundeni, Râmnicu Vâlcea, Scundu, Sineşti, Ștefănești, Tetoiu, Voicești şi Zătreni.
Intervențiile medicale pentru care a fost solicitat sprijinul specializat au vizat următoarele situații de urgență: șase traumatisme cranio-cerebrale; două accidente de circulaţie; dureri: la nivelul capului, abdominale, de membre, toracice şi stări generale de rău. De amintit și faptul că, după acordarea primului ajutor calificat, toți pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.