232 de angajatori oferă peste 1.700 de joburi șomerilor


Actualizată astăzi, oferta AJOFM Vâlcea atestă că, până pe data de 22 iunie, sunt vacante 1.717 locuri de muncă pe piața muncii, acestea fiind oferite de 232 de angajatori. Din totalul joburilor, 82 vizează persoanele cu studii superioare, 622 cele cu studii medii și postliceale, iar 1.013 cele cu studii gimnaziale, școală profesională sau fără studii.
În cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: ingineri mecanici, secretar literar la Teatrul Ariel, impresar artistic, ingineri electrotehnică, ingineri chimiști, inginer tehnologic, inspectori Direcția de Protecție Socială, consilieri CJ Vâlcea etc.
În ceea ce privește persoanele cu studii medii sau fără studii este nevoie de: muncitori necalificați, agenți servicii clienți, șoferi, pictor butafor, electricieni, casieri, asistenți medicali, bucătari, ospătari, confecționeri textile etc.
Menționăm că o firmă ce se ocupă cu mase plastice angajează 400 de muncitori necalificați și 100 de muncitori calificați, sediul fiind în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, vizați fiind inclusiv elevii care pot lucra pe perioada vacanței de vară.