Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 aprilie 2021

Arhive pentru 28 februarie 2021

FOTO: A fost inaugurată CAMERA SPECIALĂ PENTRU AUDIEREA MINORILOR de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea

După cum v-am anunțat anterior, astăzi, 28 februarie 2021, de la ora 11.00, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost inaugurată camera de audiere dedicată minorilor victime sau martori ai unor infracțiuni. Aceasta este prima astfel de cameră din județul nostru și reprezintă doar o parte din proiectul realizat de «Asociația Zi de

Din fruntea Ministerului Finanțelor, la Trezoreria Federației de Rugby

Zilele trecute, la Federația Română de Rugby (FRR) s-au desfășurat alegeri pentru toate posturile de conducere. Oamenii aleși în aceste funcții își vor exercita atribuțiunile timp de patru ani, în februarie 2025 fiind programate viitoarele alegeri. Alin Petrache, fostul căpitan al «stejarilor», a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al FRR. Interesant de remarcat

În Vâlcea, până la finalul lunii februarie, 3% din populație s-a vaccinat cu ambele doze!

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate până în data de 26 februarie 2021 13.745 de persoane (atât din etapa I – personal medico-sanitar, cât și din etapa a II-a – dedicată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu afecțiuni cronice

Probleme în trei localități din Vâlcea: școlile au intrat în SCENARIUL ROȘU!

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat vineri, 26 februarie 2021, actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ în condiții de siguranță sanitară. Acestea sunt valabile începând de luni, 1 martie 2021.Astfel, potrivit Hotărârii CJSU nr. 7/2021, unitățile

IȘJ Vâlcea a venit cu vești proaste: aproape 60 de elevi și cadre didactice s-au infectat cu COVID în ultima săptămână!

În urma Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din 26 februarie 2021 privind actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din Județul Vâlcea în condiții de siguranță epidemiologică reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea au transmis vești dintre cele mai îngrijorătoare.Astfel, în ultima săptămână, la nivelul județului nostru 29 de elevi au

Alte centre de vaccinare se deschid în Vâlcea!

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a anunțat că, începând cu data de 1 martie 2021, în județul Vâlcea se vor deschide încă două noi centre de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, alături de cele nouă care sunt deja operaționale, județul nostru va ajunge la un total de nouă centre funcționale!Aceste două noi centre sunt următoarele:1.Centrul de

Deputatul Cazan: „Dreapta propune bugete axate pe investiții”

Bugetul pe 2021 prevede cea mai mare alocare din istorie pentru investiții: 62 de miliarde de lei. Suma este mai mare cu 8,3 miliarde decât în 2020, când de asemenea au fost alocări record pentru investiții.Estimările dovedesc că, în 2021, creșterea economică va fi de aproximativ 5%. Anul acesta PIB-ul este cu 7 miliarde de

TURISMUL VÂLCEAN ARE DE CÂȘTIGAT: Se lucrează la drumul județean spre Mănăstirea Horezu

Vremea frumoasă de la sfârșitul săptămânii trecute a permis constructorilor să demareze noi lucrări de modernizare pe Drumul Județean 669 Romani – Mănăstirea Horezu. În ultimii ani, pe acest drum au mai fost executate lucrări de modernizare, acesta fiind, de fapt, ultimul tronson rămas nereabilitat. Mai multe informații cu privire la acestei lucrări au fost

Comunicat de presă: activitate intensă la Apavil S.A. – „Centru Vest”

APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 15-21 februarie 2021 o serie de activităţi în întreaga arie de operare.AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD Dn 25: comuna Păușești – satele Păușești și Șerbănești, comuna Bunești –