Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 august 2019

Arhive pentru 20 iulie 2019

România a bifat un nou succes la scor în fața unei forțe a handbalului european

Advertisements Ieri după-amiază România a disputat un nou meci la Campionatul European de handbal feminin destinat echipelor sub 19 ani (întrecerea fiind găzduită la Gyor, în Ungaria). Tricolorele au întâlnit Franța într-un meci contând pentru stabilirea clasamentului final în zona pozițiilor 5-8. Chiar dacă Franța este una dintre țările etalon ale handbalului feminin european, inclusiv

Diana Ciucă în vizorul Federației Europene de Handbal

Advertisements Evoluțiile foarte bune pe care portarul Diana Ciucă le-a avut la Campionatul European de Handbal feminin Under 19 din Ungaria (și nu numai acolo) au propulsat-o în atenția reprezentanților Federației Europene de specialitate. Astfel, portărița de 19 ani de la SCM Râmnicu Vâlcea a fost inclusă în programul destinat monitorizării și sprijinirii în dezvoltarea

Sezonul handbalistic începe cu un „război total” între Vâlcea și București

Advertisements Recent, reprezentanții Federației Române de Handbal au anunțat orașul care va găzdui Supercupa României la handbal feminin. Onoarea de a deschide sezonul competițional 2019/2020 a revenit Brașovului. SCM Râmnicu Vâlcea (campioana națională în sezonul 2018/2019) și CSM București (câștigătoarea Cupei României în același sezon) își vor măsura forțele pe 25 august (într-o zi de

Doi morți și patru răniți la Seaca, pe DN7

Advertisements În această dimineață, în jurul orei 06.45, la Seaca, pe raza orașului Călimănești, s-a produs un grav accident rutier. O dublă coliziune între două autovehicule și un camion a condus la o adevărată dramă. Patru persoane au fost rănite, iar alte două și-au pierdut viețile. La spital a ajuns și un copil, el fiind