165 de ani de la nașterea Poetului Național
Astăzi, la Cluj-Napoca, scriitorul Ioan Barbu, invitat la Joia Culturală TEMCO, va vorbi despre Poetul Nepereche: GÂND DESPRE EMINESCU SAU ÎNTRONIZAREA ADEVĂRULUI. La reușita manifestării își va da concursul, de asemenea, prof. univ. dr. Mircea Popa. Din creațiile Luceafărului și ale poetului George Filip, din Canada, va recita cunoscutul actor clujean Emanuel Petrean, de la Teatrul Național din localitate.
Cu această ocazie, prof. univ. dr. ing. Pompiliu Manea, amfitrionul manifestării, va lansa noua sa carte: „Emil Racoviță și urmașii lui. Spre Polul Sud”, recent apărută la Editura Mediamira.
Publicăm, în continuare, un fragment din comunicarea scriitorului Ioan Barbu la manifestarea clujeană închinată Poetului Nepereche și Zilei Culturii Naționale.
Eminescu în Italia
Despre trecerea lui Eminescu prin Italia nu sunt multe de spus; şi nici vesele. Această trecere s-a petrecut la începutul anului 1884, când – după ieşirea din Sanatoriul Ober-Döbling, din Viena – poetul, însoţit de bunul său prieten Chibici-Râvneanul, întreprinde o călătorie de refacere, după cum ne asigură Titu Maiorescu, într-o scrisoare expediată bolnavului, la Viena: „El (Chibici – n.a.) vine pentru ca, în înţelegere cu dr. Obersteiner şi după sfatul lui, să te scoată din Institut şi să facă împreună cu D-ta o excursie de vreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezia, Padua sau Florenţa. Are mijloacele băneşti pentru aceasta… (…) Aşadar, fii fără grijă, redobândeşte-ţi acea filozofie impersonală ce o aveai totdeauna, adaoge-i ceva veselie şi petrecere în excursiunea prin frumoasa Italie, şi la întoarcere mai încălzeşte-ne mintea şi inima cu o rază din geniul D-tale poetic, care pentru noi este şi va rămâne cea mai înaltă incorporare a inteligenţei române.”
Din păcate, călătoria (scurtată, la insistenţele lui Eminescu) nu a avut niciun efect asupra poetului cu sufletul stins şi obosit. Veneţia nu-l mai încântă, ca-n poezia pe care i-o dedicase mai înainte: „S-a stins viaţa falnicei Veneţii, / N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; / Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, / Pătrunde luna, înălbind păreţii. (…) Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate. / Preot rămas din a vechimii zile, / San Marc sinistru miezul nopţii bate. / Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, / Rosteşte lin în clipe cadenţate: / Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!” Falnicul poet, cu zidurile trupului ruinate, era el însuşi cu viaţa în stingere, ca un far cu feştila măcinată. Părăseşte Veneţia, fără să fi vrut să vadă măcar pe cântatul în poezie San Marco. Nici Florenţa lui Dante şi Michelangelo nu o vizitează – după cum ne asigură, de data aceasta, George Călinescu – „cu palatele sale de piatră grea şi cu verzuia clopotniţă a lui Giotto, nu pare să-l fi atras mai de aproape”. Mult mai târziu – la câteva decenii după coborârea sa în veşnicie – trecerea lui Eminescu prin Italia înseamnă popasuri adânci, statornice, ale poeziei sale, tălmăcită în limba noastră soră, italiana. Prima traducere din Eminescu este poezia „Venere şi Madonă”, apărută în anul 1906, în revista „Nuova Rassegna letteraria moderna” – şi aparţine căpitanului Pier Emilio Bosi, (de Bersaglieri – Vânători de munte?). Acest ofițer, cunoscut și ca poet, publică în revista amintită mai multe articole despre România şi cultura ei. O precizare: peste trei decenii, românul filolog Ştefan Cuciureanu şi-a trecut doctoratul cu o teză privind personalitatea şi opera acestui filoromân, traducător din Eminescu: „Pier Emilio Bosi e la letteratura romena”. Enumerând câteva date biografice (şi mai puţin bibliografice), amintim că Ştefan Cuciureanu s-a născut în anul 1911, în satul Hurjuieni, comuna Frătăuţii Vechi (Suceava), şi s-a stins din viaţă la Iaşi, în 1987. A urmat cursurile liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, din Rădăuţi, iar studiile universitare, absolvite în 1933, le-a făcut la Cernăuţi (studiind limbile şi literaturile franceză şi italiană). După câţiva ani de activitate didactică liceală, obţine, prin concurs, o bursă de specializare în Italia, unde şi-a continuat pregătirea ştiinţifică între anii 1936 şi 1938, fiind membru al prestigioasei Accademia di Romania de la Roma. Urmează cursuri la Facultatea de Litere şi Filozofie, în specialităţile limba şi literatura italiană (printre profesori avându- pe celebrul Giulio Bertoni), spaniolă veche şi modernă şi franceză.
În Italia, prima apariţie în volum a lui Eminescu – tipărit de Editura Sansoni din Florenţa, în anul 1927 – se datorează lui Ramiro Ortiz (1879 – 1947), fost profesor de limba şi literatura italiană la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie, şi critic literar, cu numeroase studii de italienistică şi comparatistică. A fost mentorul lui George Călinescu, având o foarte mare înrâurire asupra tânărului critic român. Ortiz, în 1934, a fost primit membru de onoare al Academiei Române.
Au urmat mai multe traduceri din Eminescu. Mariano Baffi apreciază în mod deosebit culegerea lirică semnată de prof. Umberto Cianciolo, apărută la Modena, în 1941. N(…) . De apreciat este şi volumul „Poesie d’amore”, tradus de prof. Mario Ruffini, apărut la Torino, în 1964 – în splendide condiţii grafice – pentru a celebra, astfel, Centenarul Catedrei de Limbă şi Literatură Română de la Universitatea din Torino.
Colina Infinitului a fost întregită
Începând cu 14 iunie 2003, Poetul Nepereche Mihai Eminescu, geniul nostru tutelar, are un veritabil monument în Italia, în oraşul natal al altui geniu al culturii universale, poetul Giacomo Leopardi. La Recanati, sub briza Adriaticei, s-a petrecut minunea mult aşteptată: imortalizarea efigiei lui Eminescu, alături de cea a lui Leopardi, pe vestita Colină a Infinitului, pe care se înalţă palatul ilustrei familii de marchizi şi conţi, cu urice din secolele XI-XII.
Placa Omagială Mihai Eminescu este alcătuită din două părţi: o piesă de marmură, de dimensiunea 60×60 centimetri, pe care este aplicată efigia în bronz a poetului nostru naţional; pe a doua piesă, tot din marmură, de dimensiunea 60×100 centimetri, aşezată sub basorelief, au fost săpate cuvintele: Mihai Eminescu, 1859-1889 – şi următorul text, în limbile română şi italiană: „Dumnezeul Geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar” – „Il Dio del Genio mi ha tratto a sé dal popolo, come il sole trae a sé una nube d’oro dal mare di mestizia” În continuare, este încrustat numele instituţiei române care s-a implicat (inclusiv financiar) în realizarea acestui excelent monument: Universita dell Arte «George Enescu», IAŞI – ROMANIA, meritul principal fiind al profesorului universitar Dimitrie Gavrilean, rectorul acestei prestigioase universităţi moldave de artă, şi al ing. Dumitru Spătaru, director general al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Autorul lucrării este cunoscutul sculptor român Ilie Bostan, lector universitar. Transportul celor două plăci de marmoră, din România în Italia – la Roma şi apoi la Recanati – a fost asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe al României. O implicare directă a avut-o prof. dr. Lilian Zamfiroiu, președintele Institutului Cultural Român, în acea vreme director general în ministerul amintit, care a depus mult suflet în realizarea acestui program cultural inter-ţări. Este interesantă mărturisirea venerabilei contese Anna Leopardi, ultimul descendent al ilustrei familii, stinsă din viață în 2010, la vârsta de 92 de ani. Cu ocazia acestui memorabil eveniment, contesa a declarat, între altele: „Nu l-am citit încă pe Eminescu, dar dacă este comparat cu Leopardi trebuie să fie un poet foarte valoros. Am să-l rog pe onorevole Franco Foschi (n.n. – ilustru scriitor și om politic italian, fost ministru și primar al orașului, la acea vreme directorul Centrului Mondial de Poezie şi Cultură „Giacomo Leopardi”;) să-mi dea ceva să citesc din marele dumneavoastră poet naţional.”
Așadar, Eminescu a fost adus acasă la Leopardi…
Ioan Barbu
George FILIP
NAŞTEREA
15 ianuarie – 1850:
Astăzi, s-a născut
cel de ne-ntrecut
astru-al poeziei…
era ger… că prin Moldova-i ger.
l-a adus destinul lui în spate
şi l-a lepădat pe-o bătătură
din care mustea eternitate.
poate l-au scăldat şi ursitoare.
poate muzele i-au dat colastră.
poate moaşele i-au dăruit grădina
cu o floare tânără… albastră.
apoi l-a luat muica-pădure
să-i arate turmele prin plaiuri
şi l-au dus ciobanii să-I descânte
doinele şi horele din naiuri.
râurile s-au încins la sârbă.
Marea – de departe – îl chema.
în sălaşul ei – maica natură,
inocentul prunc îl legăna.
da… pe la ianuarie e ger.
stelele zvârleau lumini pe plai
şi vesteau întreaga omenire
naşterea profetului MIHAI…
Montreal, ianuarie 2015