11 primării din Vâlcea, fără secretari


• lor li se adaugă alte șapte unități administrativ-teritoriale cu postul nedefinitiv
În prima sa conferință de presă ca prefect al județului Vâlcea, Florian Marin a pus pe tapet și problema lipsei secretarilor din câteva primării. În Vâlcea, sunt 11 primării fără secretari, postul fiind vacant în alte șapte unități administrativ-teritoriale cu postul nedefinitiv. În situația neocupării postului sunt primăriile din: Boișoara, Diculești, Racovița, Laloșu, Oteșani, Pietrari, Racovița, Stroești, Sutești, Voicești și Voineasa. Cu postul de secretar nedefinitiv sunt localitățile: Câineni, Crețeni, Fârtățești, Făurești, Roești, Stănești și Zătreni.
„Problema e la concurs. Trebuie îndeplinite anumite con­diții, un anumit punctaj. În plus, trebuie să ai și 2 ani vechime în specialitate”, a declarat prefectul Florian Marin.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a dat undă verde angajării secretarilor, dar este nevoie de specialiști, mai ales că, recent, mulți dintre candidații pe aceste posturi au fost respinși neavând vechime în domeniu.