Vot favorabil pentru avansul de 50% din plățile directe pentru fermieri


Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că propunerea Comisiei Europene de a permite Statelor Membre să plătească fermierilor un avans de până la 50% din plățile directe pentru 2013 s-a bucurat de sprijinul unanim al membrilor Comitetul de Management pentru Plăți Directe. Acest procent poate crește până la 80%, în cazul anumitor plăți acordate în sectorul zootehnic. Acest Regulament îi va ajuta pe fermieri să facă mai ușor față dificultăților provocate de vremea nefavorabilă, în special cele provocate de iarna aspră  și precipitațiile abundente care au avut loc în anumite regiuni.

Ca și în anii precedenți, acest avans poate fi acordat după 16 octombrie, cu condiția ca Statele Membre să fi verificat solicitările depuse, conform procedurilor existente deja.