Vor să transforme argintul în aur! Handbalistele Colegiului Energetic participă la faza naţională a ONSŞ


• meciurile vor avea loc, în Baia Mare, la finalul acestei săptămâni

După evoluţiile foarte bune consemnate în faza judeţeană, respectiv cea zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal feminin, elevele Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea au obţinut mult râvnitul „bilet” pentru participarea la faza naţională. Opt formaţii din toată ţara, împărţite în două grupe, se vor duela pentru titlul de cea mai bună echipă de liceu la handbal feminin. Sorţii au scos în calea jucătoarelor vâlcene, pentru faza grupelor, trei echipe destul de accesibile. Este vorba despre Colegiul Media Bucureşti, LPS Iaşi şi LPS Cluj. 

Dacă jucătoarele vâlcene vor reuşi să se ridice la înălţimea potenţialului, calificarea în semifinalele întrecerii ar trebui să fie o simplă formalitate, iar meciurile cu adevărat dificile să se joace începând cu penultimul act al ONSŞ. Partidele contând pentru faza grupelor se vor disputa în zilele de 11 şi 12 aprilie (vineri şi sâmbătă), în timp ce jocurile din semifinale şi cele două finale sunt programate în ultima zi a săptămânii (duminică, 13 aprilie). Oraşul care găzduieşte în acest an faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal feminin – licee este municipiul Baia Mare.

Tinerele handbaliste vâlcene au un motiv în plus să spere la o prestaţie foarte bună pe parcursul acestei întreceri, care să fie încununată de câştigarea celei mai strălucitoare medalii. Dacă ne amintim, anul trecut, la Bistriţa Năsăud, echipa Colegiului Energetic a ratat printre degete medalia de aur, după o finală „cu cântec”, pierdută în faţa Şcolii 181 Bucureşti.