Voleibalistele de la CET Govora au ratat promovarea în prima ligă


• ele au cedat în toate cele trei partide ale Turneului final
 

La finele săptămânii trecute, Sala Sporturilor din municipiul Blaj a găzduit timp de trei zile, în perioada 11-13 mai, partidele din cadrul Turneului final al Diviziei A2 la volei feminin. Întrecerea a adus la start cele mai valoroase patru formaţii ale sezonului 2011-2012 din campionatul ligii secunde de volei feminin (campioana şi vice­cam­­pioana fiecărei serii). Seria Est a fost reprezentată de Comision Brăila şi Rapid Bucureşti, în timp ce reprezentatele Seriei Vest au fost CSV Alba Sebeş (gazdele între­ce­rii) şi CS CET Govora Râmnicu Vâlcea.

Din păcate pentru tinerele sportive vâlcence, pregătite de soţii Nicoleta şi Marius Mărgărit, nivelul competiţiei a fost unul foarte ridicat, celelalte trei grupări reprezentând adversare redutabile. În primul meci, disputat vineri, râmnicencele au pierdut fără drept de apel în faţa gazdelor de la CSV Alba Sebeş, scor 0-3 la seturi (13-25; 10-25; 13-25). Sâmbătă, fetele noastre au dat din nou de un adversar foarte puternic, campioana Seriei Est, Comision Brăila. Dunărencele s-au impus şi ele cu scorul maxim posibil în volei, evoluţiile înregis­trate în fiecare set fiind următoa­rele: 16-25; 19-25; 14-25 – evident, de fiecare dată în defavoarea trupei vâlcene. Duminică, govorencele au reuşit să „smulgă” abia un singur set feroviarelor de la Rapid Bucu­reşti, încheind învinse cu scorul de 1-3 (15-25; 17-25; 29-27; 18-25).

La finele întrecerii, clasamentul final al turneului de promovare se prezenta astfel: CSV Alba Blaj 9p; Comision Brăila 6p; Rapid Bucureşti 3p şi CS CET Govora 0p. În urma acestor rezultate, primele două clasate şi-au câştigat dreptul de a evolua din sezonul următor pe prima „scenă” a voleiului feminin românesc, în timp ce, ultimele două clasate, Rapid şi CET Govora vor avea parte de o nouă aventură în liga a doua feminină în Seria Est, respectiv Vest.