Voleibalistele de la CET Govora au obţinut un nou succes în campionatul de junioare
La finalul săptămânii trecute, Sala „Capela” din Râmnicu Vâlcea a găzduit un meci contând pentru etapa a II-a din cadrul Seriei E a Campionatului Naţional de Junioare la volei feminin. Pe teren s-au întâlnit echipele CET Govora (antrenori Nicoleta şi Marius Mărgărit) şi CSŞ Bega Timişoara. Asemenea partidei disputată în prima rundă a campionatului de junioare, câştigată pe terenul doljencelor de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova, sportivele din judeţul nostru au reuşit o nouă evoluţie entuziasmantă, confirmându-şi pretenţile la ocuparea uneia dintre poziţiile fruntaşe ale Seriei E. Vâlcencele s-au impus şi în faţa bănăţenelor de la Bega Timişoara, cu scorul final de 3-1, unicul set în care s-au dovedit inferioare adversarelor fiind cel cu numărul doi. Per total, scorurile înregistrate pe seturi în partida dintre CET Govora şi CSŞ Bega Timişoara au fost: 25-13; 23-25; 25-14 şi 25-14.
Tot în cadrul etapei a II-a din Seria E a Campionatului Naţional de Junioare, s-a mai disputat întâlnirea dintre CSŞ Lugoj şi CNNT Craiova, încheiată cu victoria sportivelor din Bănie, scor 3-1 (26-24; 20-25; 25-15; 26-24). CSŞ Caransebeş a stat. În clasament, după primele două runde, vâlcencele de la CET Govora ocupă prima poziţie, cu maxim de puncte, adică 6. Ele sunt urmate de formaţiile CSŞ Bega Timişoara (3 puncte) şi CNNT Craiova (3 puncte). Etapa viitoare, într-un meci programat în data de 20 octombrie, CET Govora va evolua în deplasare, pe terenul Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş.