Voicescu, lăsat de izbeliște și supărat pe prefect


• adresele disperate ale primăriei Fârtățești n-au primit reacția scontată dinspre Prefectură
În fața unor dezastre naturale fără precedent în istoria localității, edilul social- democrat Nicolae Voicescu s-a văzut nevoit să ceară ajutor de la mai marii județului. După ce a întocmit adrese și situații către ISU și Prefectură despre tot ce-a pățit în aceste zile, iar răspunsurile au tot întârziat, acesta a pus mâna pe telefon și a sunat personal la reprezentantul Guvernului.
„Am o situație absolut catastrofală pe cap. Cine mă cunoaște, știe că n-am apelat în viața mea la nimeni pentru nimic chiar și atunci când mi-a fost îngrozitor de greu. De data asta, sunt înghițit de ape și probleme și am cerut din partea Guvernului ăstuia o mână de ajutor. În prostia mea de țăran, m-am gândit că poate o veni cineva și pe-aici că doar suntem comuna cea mai mare din județul acesta și prăpădul este inimaginabil. Când am ajuns să-i vorbesc prefectului și mi-am spus păsul, acesta mi-a dat «un flit» de zile mari: «N-ai televizor? Tu nu vezi ce-i la Vaideeni?» Domne, nu știam că acesta e ton de prefect și că așa se gestionează crizele, pentru că probleme mari în județul acesta nu sunt doar la Vaideeni, sunt peste tot. Chiar și la noi. Or, eu nu i-am cerut domnului prefect decât să trimită pe cineva și pe-aici să constate în ce hal suntem. Atât! Nu i-am zis să vină cu vagonul de bani sau cu Armata în spate. Dacă știam că a mutat Prefectura la Vaideeni pentru presă, nu-l mai deranjam pe bietul om”, ne-a declarat primarul comunei Fârtăţeşti, social-democratul Nicolae Voicescu.