Vîlcu, supărat pe opoziţie pentru boicotul legii asistenţei sociale
“PDL îşi doreşte ca Legea asistenţei sociale să fie adoptată prin procedură parlamentară, dar dacă acest lucru nu va fi posibil şi, consultând Constituţia, pentru a vedea care poate fi procedura de adoptare a ei, se va trece la asumarea răspunderii”, afirmă deputatul PDL Samoil Vîlcu referindu-se la Legea asistenţei sociale.
„Subliniez faptul că Opoziţia a depus amendamente la această lege, acestea au fost acceptate, dar acum nu mai vrea să discute, pur şi simplu au blocat mecanismul parlamentar, bineînţeles prin intermediul preşedintelui Senatului. Această lege este esenţială pentru România, dar pentru Opoziţie nu contează, tot ce fac ei este să încurce totul, în loc de a face ceva constructiv.
Noi ne dorim să trecem legea prin procedură parlamentară, ea a trecut prin adoptare tacită la Senat, termenul fiind 3 noiembrie, iar acum va intra în dezbaterea Comisiilor din Camera Deputaţilor. Dacă acest lucru nu va fi posibil, deşi cred că interesul naţional va fi primordial şi vom putea adopta rapid această lege, va trebui să apelăm şi la varianta pe care Constituţia ne-o permite, cea a asumării”, a adăugat parlamentarul democrat-liberal.
Conform proiectului, noua lege va limita dependenţa celor asistaţi faţă de stat şi va focaliza ajutoarele către cei care au neapărat nevoie de ele, simplifică procedurile administrative prin introducerea formularului unic de solicitare a ajutorului. De asemenea, legea prevede patru categorii de beneficii: măsuri pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, măsuri pentru familie şi copil, măsuri pentru persoane cu nevoi speciale, alte tipuri de asistenţă.