Vîlcu, pentru un nou mandat, între Da și Nu (2)


Cât de tare ați fost influențat de factorul politic, cu alte cuvinte – partidul înaintea omului sau invers?

Chiar dacă sunt membru unui partid – Partidul Democrat Liberal – şi în faţa unui lider răspunzi şi din punct de vedere politic, am încercat şi eu zic că am şi reuşit, ca atunci când a fost cazul, să reacționez în cel mai corect mod pentru cetățean. Mai ales că ni s-a lăsat o mare lejeritate în alegerea deciziilor.

Subiectul Oltchim nu v-a scăpat nici dumnea­voastră. Cum comentați evenimentele întâmplate în ultima perioadă pe platforma chimică, știut fiind faptul că ați participat la toate întâlnirile premergătoare declanșării procesului de privatizare…

Ceea ce se întâmplă aici este pentru mine cea mai mare dezamăgire ca parlamentar. Avem una din societăţile de top ale României, dar care, pe zi ce trece, se degradează. Sper ca finalul să nu fie păgu­bos pentru acest obiectiv și pentru miile de angajați, pentru cei care depind direct sau indirect de acest combinat, am tras semnale de alarmă ori de câte ori am avut ocazia; faptul că au trimis un om de mâna a doua în relația cu sindicatele a fost un lucru negativ s-a văzut că nu are legătură cu Oltchimul și că nu există interes din partea ministerului să trimită un om serios; promisiunile neîndeplinite ale ministrului economiei i-au deranjat pe angajații de la Oltchim și acest lucru s-a văzut; faptul că transformarea dato­riilor în acțiuni nu s-a întâmplat așa cum a decis Co­mi­sia europeană, faptul că multe lucruri au fost lă­sa­te la voia întâmplării  se vede și din rezultatul acestei licitații haotice, fără perspectivă. Nu mi-a plăcut nici reacția primului ministru Ponta cum că a fost un management defectuos; nici atitudinea președintelui CJ Ion Cîlea, care nu a luat nici un fel de atitudine pentru că a lucrat și știe realitatea de aici. Și nu sunt sub nicio formă de acord cu afirmația răutăcioasă că echipa de handbal a căpușat combinatul. Este o prostie născocită de unii care practic nu au ce face. Atunci putem spune că toate echipele sportive susținute de anumite companii căpușează?!!
Acum aş schimba un pic registrul, trecând la câteva întrebări mai… relaxante. Cu ce parla­mentar din opoziție v-ați înțeles cel mai bine?

Dacă pe plan local am mai avut mici dispute, atunci când am promovat interesele județului Vâlcea în Parlament, indiferent ce guvern a fost, m-am înțe­les cu toți parlamentarii, îi consider pe toți de bună credință, și nu le aduc un compliment gratuit, pentru că i-am văzut pe toți cum se zbat pentru comunitățile lor și cu câtă convingere promovează Vâlcea și nu aș putea să nominalizez pe cineva anume în detri­mentul altcuiva. Am avut o relație mai apropiată cu Cristian Buican, asta și pentru că am fost o perioadă împreună la guvernarea locală, am fost colegi în Con­siliul Județean; apoi l-aș aminti și pe colegul meu de bancă, Sorin Zamfirescu, cu care am avut o relație profesională deosebită, de la care am și avut de învățat multe lucruri.

Puteți nominaliza întâmplări din Parlament care v-au atras atenția în mod neplăcut?

Disputa politică exagerată şi atacurile extrem dure la adresa colegilor; disputa sterilă politicianistă. Iar de departe campion la acest capitol este fostul ministru al sănătăţii – Eugen Nicolaescu, fără substanță, numai să jignească, lucru care nu face bine partidului. Alt exemplu negativ este și Aura Vasile, care nu ar mai trebui să facă parte din Parlament.

Ce ne puteţi spune despre decizia dumnea­voastră în ceea ce priveşte un nou mandat de parlamentar?

Am fi ipocriți să spunem că nu ne-am dori un nou mandat. Trebuie să ne uităm, mai întâi ,ce se întâmplă în eșichierul politic, unde stăm partidul la ora actuală, care sunt opțiunile oamenilor din Colegiu și din județul fiecăruia, care este starea de spirit a populație, care sunt mulțumirile și nemulțumirile legate de mandat, la momentul actual; voi face o evaluare la momentul de față, voi lua o hotărâre. Deocamdată, nu este nici da, nici nu.