Victorie pentru „Bebe” Barbu


Cel mai bun luptător român de kickboxing la categoria 72 de kilograme, vâlceanul Mihai Barbu, a câştigat sâmbătă seara primul său meci pe anul în curs, împotriva israelianului de origine rusă, Alex Tropimov. „Bebe” Barbu a urcat în ring în gala Super Kombat organizată la Constanţa de către promotorul Eduard Irimia şi s-a impus la puncte împotriva adversarului său, neînvins până la data întâlnirii. Acesta a mai luptat la jumătatea lunii martie, în Sala Traian din Rm. Vâlcea, acolo unde a fost făcut knock-out de portughezul Arnaldo Silva, deţinătorul centurii mondiale, versiunea WAKO, la categoria 72 de kilograme. Mai trebuie spus că, în luna decembrie, cel mai probabil, Mihai Barbu şi-ar putea lua revanşa în faţa campionului en-titre, care a acceptat să-şi pună din nou în joc centura mondială.