Victorie de moral pentru fotbaliştii lui Erik Lincar


• CS Municipal – Vişina Nouă 1-0 (Vlad Munteanu ’26)

Cu numai o săptămână înaintea startului noului sezon al ligii secunde de fotbal, stadionul din parcul Zăvoi a fost gazda meciului amical dintre CS Municipal şi Vişina Nouă. Duelul dintre echipa noastră şi gruparea olteană din Liga a III-a s-a dovedit un test destul de reuşit pentru elevii antrenorului bihorean Erik Lincar. Municipalii au dominat întâlnirea, au câştigat cu 1-0, unicul gol fiind marcat în minutul 26 de către atacantul Vlad Munteanu. Aceştia şi-au mai creat faze pericu­loase la poarta adversă şi puteau să se impună la o diferenţă mai mare de scor. Însă, din păcate, golul de la mijlocul primei reprize s-a dovedit şi singurul de pe tot parcursul întâlnirii. Chiar dacă nu au evoluat sub cele mai bune auspicii, conducerea clubului făcând publice, vineri, problemele financiare cu care se confruntă, vâlcenii şi-au văzut de treburile lor în partida de sâmbătă şi au reuşit să ofere un spectacol frumos celor câteva sute de spectatori prezenţi în tribune.

 

Caseta tehnică

 

Pentru meciul disputat sâmbătă, antrenorul Erik Lincar a apelat la o „distribuţie” foarte asemănătoare celei folosite în partida de la mijlocul săptămânii trecute, atunci când CSM s-a impus, la Piatra Olt, în faţa slătinenilor de la FC Olt. Astfel, formula câştigătoare pe care tehnicianul bihorean pare să o fi descoperit după mai multe meciuri amicale este alcătuită din următorii jucători: Popescu – Nwabueze, Deaconescu, Izvoranu, Briceag – Munteanu, Câju, Stoica, Neagu – Codin şi Ionescu. Pe parcursul partidei, pentru CS Municipal au mai evoluat Fejer, Geantă, Ovidiu Popescu, Coman, Stancu şi francezul Christian N’Kongue.

 

Lincar: „Avem perioade bune de joc, dar ne este greu să fructificăm ocaziile”

 

La finalul testului de sâmbătă, antrenorul CS Municipal s-a declarat mulţumit doar parţial de felul cum s-au mişcat pe teren fotbaliştii pe care îi pregăteşte. La fel ca şi după alte jocuri din această perioadă de pregătire, tehnicianul bihorean a subliniat faptul că echipa sa munceşte destul de mult, construieşte faze cursive, însă gafează des în faţa porţii adverse, totul pe fondul unei defensive ce uneori pare visătoare. „Din nou pot spune că sunt mulţumit parţial de prima repriză şi nemulţumit de cea de-a doua. Ca şi în alte meciuri de pregătire pe care le-am disputat în această pauză competiţională, avem perioade bune de joc, cu faze cursive, dar ne este greu să fructificăm ocaziile”, a concluzionat antrenorul Erik Lincar, la finalul partidei cu oltenii de la Vişina Nouă.

N Valentin MATEESCU

Foto CSM15 din Articole