
Victime ale accidentelor rutiere și tentative de suicid
• o parte din urgențele la care au intervenit ambulanțierii
Din data de 20 și până pe 23 octombrie, Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea a fost solicitat de 497 cetățeni. Au predominat afecțiunile cardiovasculare, respiratorii, neurologice, gastroenterologice.
S-a intervenit în cazul a nouă accidente rutiere soldate cu 12 victime din care două au refuzat transportul la spital, iar alta a refuzat să fie consultată. Echipajele medicale au constatat, ajunse la locul solicitării, și două decese. S-a acordat primul ajutor medical și-n cazul unei tentative de suicid.