Viceprimarii PD-L de la Băbeni şi Stoeneşti vor fi înlocuiţi!


Vladoiu-AurelConform protocolului semnat de PSD şi PNL, în cel puţin două dintre cele 17 localităţi din colegiul uninominal Horezu, urmează să fie schimbaţi vicepri­marii susţinuţi de partidul de guvernământ. Prima localitate în care viceprimarul PD-L va fi schimbat este Băbeni, unde – în Consiliul Local – PSD şi PNL au majoritate. Deputatul Aurel Vlădoiu a avut un dialog pe această temă cu Cristian Buican, liderul liberalilor vâlceni, şi s-a convenit ca, la Băbeni, func­ţia de viceprimar să revină PSD-ului. „Am discutat pe această temă cu preşedintele PSD de la Băbeni, Ion Antonescu. Acesta a fost de acord să preia această responsabilitate şi urmează să pregătim producerea acestei schimbări în perioada imediat următoare”, a anunţat parlamentarul. Deputatul PSD a mai precizat că „o strategie similară va fi aplicată şi la Stoeneşti”, unde „viceprimarul PD-L va fi înlocuit tot cu un social-de­mocrat”. „Rămâne în discuţie situaţia vicepri­ma­ru­lui PNŢCD de la Vaideeni care, probabil, nu va fi schim­bat. Mă voi consulta din nou cu domnul preşe­dinte Ion Cîlea, cu primarul conservator Ivan Jinaru, cu liberalii, pentru că decizia finală trebuie să o luăm împreună”, a mai spus deputatul Vlădoiu.

PNDI nu trebuie să ocolească zona Horezu

Deputatul Aurel Vlădoiu l-a interpelat pe premie­rul Emil Boc în legătură cu fondurile datorate de Guvern primăriilor din zona Horezu pentru lucrările realizate pe celebra Ordonanţă 7, dar nedecontate nici până în momentul de faţă. „Ca să vă dau câteva exemple, aş aminti în primul rând de comuna Vai­deeni, care are de primit de la Guvern aproape 30 de miliarde de lei vechi pentru reţeaua de alimentare cu apă. În răspunsul dat de premier, acesta precizează că, în această perioadă, din suma menţionată, pen­tru Vaideeni, va fi alocată suma de 9 miliarde. Mai este vorba, de asemenea, despre comunele Buneşti, Măldăreşti, Păuşeşti, care mai au de primit sume destul de mari pentru poduri, podeţe şi punţi pie­to­nale. Şi localitatea Stoeneşti mai are de primit în jur de 15 miliarde de lei vechi”, a precizat deputatul Aurel Vlădoiu. Parlamentarul PSD a adăugat că Guvernul are datorii faţă de administraţiile locale din colegiul său şi în ceea ce priveşte bazele sportive. „În Hotărârea de Guvern din luna martie, doar două localităţi din zona Horezu au fost prinse cu fonduri. Comunele Buneşti, Stoeneşti, Slătioara şi Bărbăteşti n-au primit nimic. Doar Pietrari şi Stroeşti au avut noroc. În răspunsul pe care mi l-a dat, premierul mi-a transmis că, în luna mai, vor fi alocaţi bani pentru aceste lucrări. Sper să fie aşa, pentru că acest program nu este finanţat de primării şi nu este normal ca administraţiile locale să suporte consecinţele nerespectării acestui angajament. Nu e vina primarilor, Ordonanţa 7 ar trebui finanţată de Guvern, dar constructorii se îndreaptă cu procese împotriva primăriilor, ceea ce nu e corect şi normal”, a semnalat social-democratul.

Nu în ultimul rând, reprezentantul PSD s-a referit la implementarea PNDI (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii), derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Zilele trecute, în faţa CTE (Consiliul tehnico-economic), primarii din toată ţara s-au dus să-şi susţină proiectele privind modernizarea drumurilor. Din colegiul Horezu, unele localităţi au reuşit direct să meargă să-şi susţină obiectivele. Pentru o parte din localităţi, am fost eu acolo, evident, împreună cu primarii acestora. Au fost cu mine şi trei primari din alte colegii. Sper ca zbaterea noastră să nu fie în zadar, iar proiectele prezentate la MDRT să primească finanţare, mai ales că proiectanţii si primarii au făcut o treabă foarte bună şi au prezentat argumente suficient de puternice încât cei din CTE să nu aibă niciun motiv să le respingă documentaţiile. Drept dovadă, în cele din urmă, proiectele localităţilor menţionate au fost avizate de CTE. În săptămâna care urmează, cred că vor intra în „malaxorul” CTE proiectele care vizează alimentarea cu apă şi canalizare în mediul rural”, a mai precizat parlamentarul.