Vâlceni, vă mulțumesc! (2)


Mihăești, Mihăești, tot cu Pavelescu ești!
 

Primarul Constantin Bărzăgeanu nu mai poate să spună că nu este un susținător al lui Aurelian Pavelescu. A fost alături de el în campanie, a vorbit locuitorilor despre el, i-a dat cele mai bune referințe, într-un cuvânt a garantat pentru el ca fiind varianta cea mai bună pentru Mihăești. Trăgând linie după această campanie, în care Pavelescu a fost în toate colțurile comunei și a stat de vorbă cu locuitorii, putem afirma fără a greși cu ceva…Mihăești, Mihăești, tot cu Pavelescu ești!

Și Băile Govora este pentru Pavelescu o prioritate
 

Chiar dacă în Băile Govora opoziția din partea adversarilor politici a fost una destul de susținută, Pavelescu nu a evitat contactul cu govorenii. Până la urmă, în inima fiecăruia aceștia știu foarte bine ce trebuie să facă. Campania acestuia aici, a fost una elegantă, de bun simț, prin care a încercat să nu creeze conflicte, indiferent că primarul era de altă culoare politică; și știm prea bine cât de mare poate fi influența unui edil în astfel de situații. Una peste alta, locuitorii din Băile Govora l-au primit pe Pavelescu cu aceeași speranță, că și localitatea lor se va regăsi în unul, două sau mai multe proiecte legislative care să le aducă un plus de speranță și, de ce nu, bunăstare.