Vâlcea a mai irosit o dată şansa primei victorii
• SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea 23-22 • Jolidon Cluj vine, sâmbătă, în Polivalentă
Miercuri, cu prilejul etapei a XVIII-a din Liga Naţională, SCM Craiova şi HCM Râmnicu Vâlcea s-au duelat, în Bănie, într-un meci ce poate fi considerat derby-ul Olteniei la handbal feminin. Deşi porneau cu prima şansă, craiovencele pregătite de antrenoarea Carmen Amariei nu au reuşit să se distanţeze la mai mult de două goluri, vâlcencele rezistând cu brio în faţa unui adversar destul de incomod. Elevele Simonei Gogârlă au revenit pe finalul primei reprize şi au restabilit egalitatea, tabela de marcaj indicând 12-12 la pauză. Craiovencele au început mai curajos repriza secundă, elanul gazdelor făcând ca echipa din Bănie să se distanţeze, din nou, la unu, cel mult două goluri. Vâlcencele au găsit încă o dată puterea de a reveni în joc, trecând la conducerea „ostilităţilor” începând cu mijlocul reprizei secunde. Avansul de două goluri deţinut în minutul 48 şi jocul bun prestat de jucătoarele antrenate de Simona Gogârlă au oferit impresia că Vâlcea poate modifica, în sfârşit, acel zero foarte apăsător ce tronează în dreptul numărului de victorii obţinute în acest sezon.
Totul s-a dovedit însă, încă o dată, doar o iluzie. Municipalele nu s-au mai concentrat suficient de bine în finalul jocului, iar atacul nu a mai produs nimic în ultimele opt minute! Chiar dacă era condusă la două goluri în minutul 52 (scor 20-22), Craiova a găsit forţa necesară să marcheze de trei ori în finalul primei reprize şi să schimbe soarta unei întâlniri ce părea, la un moment dat, favorabilă râmnicenelor. Partida s-a încheiat cu un succes obţinut in-extremis de jucătoarele gazde, vâlcencele părăsind (pentru a câta oară în acest sezon?!) suprafaţa de joc în lacrimi.
Marcatoare
HCM Râmnicu Vâlcea: Cherăscu 5 goluri, Lazarin, Vădineanu 5, Luca 4, Pătuleanu 2, Constantinescu 1.
SCM Craiova: Amariei 4 goluri, Ianasi 4, Han 4, Snopova 3, Cioaric 2, Dincă 2, Ilie 2, Joldeş 2
Galeria vâlceană, alături de handbaliste la Craiova
În pofida faptului că echipa nu a contabilizat nici măcar o victorie în campionat după optsprezece meciuri disputate, pasiunea vâlcenilor pentru handbal, creată şi cultivată în atâţi ani de performanţe alături de Oltchim, nu se poate stinge uşor. Galeria Brigada Zăvoi a făcut deplasarea la Craiova, vâlcenii susţinând elevele Simonei Gogârlă pe tot parcursul meciul disputat miercuri. Suporterii au demonstrat încă o dată că versurile cântecelor lor nu sunt doar nişte simple rime, ei fiind cu adevărat alături de echipă la bine şi la rău.
Test dificil în faţa singurei reprezentante în primăvara europeană
Sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „Traian”, jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea vor susţine un alt joc, în compania unei formaţii de asemenea foarte incomode. Adversare vor fi clujencele de la Universitatea Jolidon, singura echipă din handbalul feminin românesc care a reuşit să acceadă în primăvara europenă. Gruparea din Cluj Napoca va evolua, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF, în compania maghiarelor de la Fehervar.
Partida programată sâmbătă contează pentru etapa cu numărul nouăsprezece din Liga Naţională feminină şi nu va fi televizată. Clujencele vin la Vâlcea foarte motivate să obţină victoria, orice alt rezultat reprezentând o înfrângere ruşinoasă pentru vizitatoare. Deşi participă în cupele europene, echipa din inima Ardealului are mare nevoie de puncte pentru a prinde play-off-ul campionatului (acolo unde merg primele şase echipe). Înaintea acestei runde, Universitatea Jolidon ocupă poziţia a cincea, însă avansul de numai şase puncte faţă de ocupanta locului şapte (CSM Bucureşti este prima de sub linie) nu este deloc unul liniştitor. De partea cealaltă, HCM Râmnicu Vâlcea are nevoie şi mai mare de cele trei puncte, o eventuală victorie a elevelor Simonei Gogârlă în meciul de sâmbătă reprezentând o adevărată „injecţie” cu moral înaintea ultimelor etape din sezonul regulat.
Rezultatele rundei intermediare
CSM Cetate Deva – HC Dunărea Brăila 24-25
U. Jolidon Cluj – U. Neptun Constanţa 31-21
SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea 23-22
Corona Braşov – CSM Ploieşti 35-20
HC Zalău – HCM Baia Mare 21-33
HCM Roman – CSM Bucureşti 27-20
Programul etapei a XIX-a
Sâmbătă, 22 februarie
HCM Roman – CSM Cetate Deva
CSM Ploieşti – SCM Craiova
HCM Rm. Vâlcea – U. Jolidon Cluj
U. Neptun Constanţa – HC Dunărea Brăila
Duminică, 23 februarie
HCM Baia Mare – Corona Braşov
Luni, 24 februarie
CSM Bucureşti – HC Zalău
Clasament
LocEchipăGolaveraj(+/-)Puncte
1.HCM Baia Mare532-403+12951
2.Corona Braşov527-436+9146
3.HCM Roman427-404+2334
4.HC Dunărea Brăila417-395+2232
5.U. Jolidon Cluj516-489+2730
6.HC Zalău413-413028
7.CSM Bucureşti438-447-924
8.CSM Cetate Deva467-459+821
9.SCM Craiova419-453-3420
10.U. Neptun Constanţa408-473-6514
11.CSM Ploieşti397-500-10310
12.HCM Rm. Vâlcea408-497-893
*primele şase echipe se califică în play-off, iar ultimele şase în play-out