Gigi Matei îi linişteşte pe iubitorii sportului vâlcean: „Primăria nu îşi retrage sprijinul de la echipa de handbal”


În replică la anumite zvonuri lansate de „gurile rele” din oraş, care spuneau că Primăria Râmnicului îşi va retrage sau ar trebui să îşi retragă sprijinul financiar de la echipa de handbal, viceprimarul Gigi Matei a făcut recent câteva declaraţii. El i-a combătut pe cei care au afirmat că lipsa temporară de performanţe ar fi un argument suficient de puternic pentru „lichidarea” unui sport în care Râmnicul a scris istorie europeană la cel mai înalt nivel. Edilul a afirmat că orice echipă nou-înfiinţată are nevoie de timp în care să se omogenizeze şi să îşi cristalizeze un nucleu solid de jucătoare. Pe această cale, Gigi Matei a reconfirmat sprijinul financiar oferit de primărie, social-democratul dorind susţinerea echipei chiar şi în nefericitul caz al retrogradării din Liga Naţională.

„Vrem să ne întărim, să mai aducem cel puţin o jucătoare de valoare. Cred că încă mai avem şanse pentru a ne salva de la retrogradare. Până la urmă, totul se decide în play-out. HCM a făcut meciuri bune în ultimele etape. La Zalău şi acasă cu Corona. Din acest motiv, nici nu mă gândesc la retrogradare. Nu o luăm în calcul, cred că ne putem salva. Însă, chiar dacă vom retrograda, vom continua şi în Divizia A. Primăria nu îşi retrage sprijinul financiar de la echipa de handbal. Un oraş cu o tradiţie precum cea din Râmnicu Vâlcea merită să aibă o echipă de handbal”, a subliniat ferm edilul social-democrat.