„USL va câştiga toate colegiile de parlamentari din Vâlcea cu peste 51%”


buican_cristi4• susţine şeful liberalilor vâlcean, Cristian Buican

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este convins că-n judeţul nostru Uniunea Social Liberală poate câştiga toate colegiile parlamentare cu peste 51% din voturi dacă partidele componente ale acestei alianţe găsesc înţelepciunea şi echilibrul necesar pentru a lua cele mai bune decizii în desemnarea candidaţilor pe cele şase colegii de deputaţi şi pe cele trei de senatori. „În urma simulărilor şi analizelor din cadrul Partidului Naţional Liberal, realizate atât la nivel naţional, cât şi judeţean, simulări realizate pe baza rezultatelor partidelor politice obţinute la alegerile locale din 10 iunie 2012, USL are prima şansă în adjudecarea tuturor celor nouă colegii uninominale vâlcene”, afirmă Buican.