„USL a demonstrat că este un proiect politic de succes”


• susţine parlamentarul vâlcean Aurel Vlădoiu

„Suntem mai uniţi ca oricând, pre­gătiţi să guvernăm responsabil şi co­rect, împreună cu PNL, în urmă­­­to­rii patru ani!”, declară deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu. Trebuie spus că, după preluarea majorităţii parla­men­tare în luna mai, după alegerile locale câştigate categoric de Uniu­nea Social – Liberală în iunie, după scorul de 87% de la referendumul din iulie, este clară direcţia pe care românii o vor. „Am arătat deja că gu­vernarea USL este bună, că proiec­tele noastre sunt mai bune şi că sun­tem mai potriviţi pentru România decât PDL şi Traian Băsescu. Gu­ver­nul USL a dat românilor – bugetari şi pensionari – banii înapoi, a luat mă­suri pentru mediul economic şi a re­cu­perat la buget sume importante din oprirea fraudelor de la ANAF. De aceea, următoarele două luni şi ale­­­gerile parlamentare din decembrie sunt decisive pentru această schim­bare: avem nevoie de-o majoritate clară, pentru ca schimbarea să fie so­lidă”, a mai spus Vlădoiu.