„Unii contabili nu știu ce-s alea arierate”


ungureanu_petre3_thumb150_• susține prefectul Ungureanu • până astăzi trebuiau trimise listele cu datoriile înregistrate de fiecare localitate • Guvernul vrea analizarea situației și luarea unor măsuri pentru achitarea restanțelor

Nu de puține ori primarii vâlceni au fost muștruluiți de către prefectul Petre Ungureanu pentru tot felul de abateri sau nerealizări în termenii impuși de lege. Acest lucru nu a scăpat din vizorul reprezentantului Guvernului în teritoriu nici la ultima întâlnire cu membrii Comitetului pentru Situații de Urgență, ce a avut loc la finele săptămânii trecute. „Zilele trecute am trimis o circulară tuturor edililor, dându-le ca termen data de azi (n.r. vineri, 10 iunie) pentru trimiterea listelor cu toate arieratele. Bineînțeles că nu toți s-au conformat, fapt pentru care Ministerul Internelor a revenit cu un nou termen: marți, 14 iunie. Ni s-a cerut să prezentăm lista cu datoriile până la data de 21 mai a.c. pentru ca Guvernul să le analizeze și să vadă ce trebuie făcut pentru a le achita. Am avut primari ai căror contabili habar nu aveau ce înseamnă acele arierate. Mulți nu au înțeles că aceasta este o oportunitate, că totul e în interesul comunității”, a precizat prefectul Ungureanu. Singurul primar care nu a înregistrat nicio datorie pe fondul funciar sau restanțe în alte domenii este edilul localității Berbești, Chelcea Vintilă.