„Uneori, sunt bune şi duşurile reci”


• a declarat Lucian Munteanu, manager general CS Municipal

La finalul partidei pierdute săptămâna trecută în compania grupării braşovene Unirea Tărlungeni (scor 0-2), managerul general al formaţiei din Parcul Zăvoi a oferit câteva declaraţii foarte interesante. Lucian Munteanu a comparat eşecul suferit de elevii lui Erik Lincar cu un „duş rece” în plină vară. „Toate meciurile de pregătire sunt foarte utile pentru noi. Indiferent că învingem, că pierdem sau că terminăm la egalitate, orice meci este util. Nu facem nuntă după un succes cum a fost cel cu Urban Titu, dar nici înmormântare după un eşec precum cel cu Unirea Tărlungeni. Uneori, sunt bune şi duşurile reci. Mai ales când vin în perioada de pauză competiţională. Ne dăm seama unde suntem şi ce mai trebuie remediat. E mai bine decât să câştigăm toate partidele, să ne îmbătăm cu apă rece şi apoi, în campionat, să suferim”, a mărturisit managerul Munteanu.