Unde vom juca meciul tur din semifinale?


• oamenii de handbal preferă „Romexpo”, „Arena Naţională” sau Polivalenta din Craiova. Sponsorul doreşte altă locaţie
 

De când a devenit o certitudine faptul că Oltchim va evolua în semifinalele Ligii Campionilor, un subiect pune „pe jar” toţi iubitorii şi specialiştii handbalului, şi nu numai. Unde vor juca galacticele partida „de acasă” din penultimul act al întrecerii? Cum era de aşteptat, pentru o întrebare atât de delicată există mai multe opinii, iar importanţa unei alegeri inspirate este capitală. Din momentul în care s-a aflat că vom juca cu Gyor în semifinale, cu meciul tur în România şi cel decisiv în Ungaria, a devenit evident faptul că avem nevoie de un succes la o diferenţă cât mai confortabilă în prima manşă, pentru a rezista apoi la Vesprem şi a nu ne mai întoarce cu „coada între picioare”, ca anul trecut. Iar pentru un succes cât mai clar acasă este nevoie de aportul publicului!

Oamenii din lumea acestui sport, printre care îi putem aminti pe Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, şi Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim, doresc ca manşa tur dintre cele două campioane naţionale, programată pe 6 sau 7 aprilie, să se dispute în Bucureşti, la „Romexpo” sau chiar pe stadionul „Arena Naţională”.

Totuşi, Răzvan Nicolescu, reprezentantul principalului sponsor de la Oltchim oferă un sfat şi spune că ar fi mai bine ca, măcar în semifinale, manşa tur să se desfăşoare în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea: „În ceea ce ne priveşte, nu ne interesează unde se joacă partidele din semifinale şi finală, dar pot da un sfat. Ar fi perfect ca măcar prima partidă să se joace la Râmnicu Vâlcea, publicul de aici poate ajuta mult echipa şi ar fi păcat ca vâlcenii să fie privaţi de o partidă cum va fi cea cu Gyor!”.
 

Sala Sporturilor din Craiova, o alternativă: „E clar că în Oltenia se crează o atmosferă senzaţională”
 

Luni, preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru a declarat, pentru Mediafax, că ia în calcul drept variantă în care să se dispute meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor şi Sala Sporturilor din Craiova, o arenă nouă cu capacitate aproape dublă comparativ cu Sala Sporturilor „Traian”. Oricum, sub presiunea timpului, decizia finală în acest sens trebuie luată în această săptămână!

„Dacă vom schimba locul, va trebui să anunţăm la Federaţia Europeană de Handbal până la finalul acestei săptămâni. Se pare că varianta „Romexpo” va pica, am înţeles că acolo va fi un concert exact în acea perioadă. La Bucureşti ar mai rămâne ca variantă Sala Polivalentă, dar eu mă gândesc că ar fi mai bine la Craiova sau chiar să rămânem la Râmnicu Vâlcea. Ne gândim şi la modul în care spectatorii pot ajuta echipa şi e clar că în Oltenia se crează o atmosferă senzaţională. În orice caz, vom analiza toate variantele şi vom lua o decizie în scurt timp”, a afirmat preşedintele CS Oltchim.