Undă verde pentru proiectele destinate depozitarii legumelor şi fructelor
• din luna noiembrie companiile vor putea depune proiecte pentru crearea sau modernizarea depozitelor de legume-fructe
Modificarea programului naţional de dezvoltare rurală se află pe aceeaşi lungime de undă cu această idee, iar Măsura 123 va însemna, practic, începutul programului naţional de creare a depozitelor de legume-fructe.
Potrivit Direcţiei Agricole Vâlcea, din luna octombrie, cel târziu luna noiembrie, Ministerul vrea să organizeze deja prima sesiune deschisă pentru a primi proiecte şi pentru a începe primirea de dosare şi de proiecte pentru această măsură. Finanţările vor fi acordate în parteneriat public-privat şi vor fi utilizate inclusiv fonduri europene. Acest parteneriat public-privat s-ar putea desfăşura pe o perioadă de cinci sau zece ani, în funcţie de cum vor ieşi calculele economice.