Un vâlcean de nota 10!


În seara zilei de luni, 13 august, inginerul Florin C., de 41 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a găsit pe o stradă din cartierul Ostroveni suma de 1.300 lei. Dând dovadă de un spirit civic demn de toată lauda, bărbatul a mers în dimineaţa zilei de marţi la sediul Poliţiei municipiul Râmnicu Vâlcea, acolo unde a predat suma de bani şi a povestit oamenilor legii cum s-a petrecut totul. Inginerul a precizat că a găsit suma de bani pe trotuar, bancnotele părând aruncate efectiv pe jos. Bravul râmnicean a mărturisit că nu s-a gândit nici un moment să oprească banii, punându-se în situaţia păgubitului, o persoană care cel mai probabil nici nu mai spera ca cineva să anunţe totuşi poliţia. De asemenea, Florin C. a menţionat că nu şi-ar însuşi nimic din ce nu îi aparţine, fie că este vorba de bani sau alte bunuri, acesta aflându-se în această postură şi cu alte ocazii, dând de fiecare dată dovadă de corectitudine şi spirit civic.

În tot acest timp, poliţiştii nu au putut stabili, în urma cercetărilor întreprinse, identitatea celui care a pierdut suma de bani. Persoana în cauză sau cetăţenii care pot oferi indicii care să conducă la identificarea acesteia, sunt rugaţi să contacteze de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.