Un nou proiect european, dus la bun sfârşit


În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri la Camera de Comerţ şi Industrie s-a anunţat încheierea cu succes a cursurilor de competenţe informatice, derulate în cadrul proiectului intitulat “Creşterea gradului de ocupare a şomerilor din Regiunea Sud-Vest Oltenia printr-un program integrat de consiliere şi formare profesională în domeniul IT”, ID 75764.

„Proiectul a fost desfăşurat cu deosebita implicare şi entuziasm, de către Fundaţia Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea, în calitate de Partener, şi Institutul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, în calitate de Solicitant, fiind oferit persoanelor inactive şi şomerilor de lungă durată. Pe parcursul proiectului, am desfăşurat în regiunea Sud-Vest Oltenia un număr total de 11 serii de cursuri în domeniul competenţelor informatice, din care 3 grupe la Râmnicu-Vâlcea, şi câte o grupă în Voineasa, Mehedinţi, Simiani, Lungeşti, Laloşu, Govora, Bălceşti şi Creţeni. Toţi participanţii la cursuri, au beneficiat iniţial de consiliere profesională din partea unui psiholog oferit de către Fundaţia Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea, în calitate de Partener în proiect. De asemenea, Biroul de informare, din cadrul Centrului de Pregătire Profesională Vâlcea, a oferit publicului nostru ţintă, programul gratuit de consiliere şi formare profesională în domeniul competenţelor informatice, precum şi servicii de informare, mediere şi orientare profesională”, a sunat bilanţul de ieri.

De remarcat este importanţa finalizării cu succes a examenului de absolvire, în urma căruia s-au acordat merituoşilor participanţi câte un certificat de absolvire emis de CNFPA, recunoscut oficial în Romania şi în Uniunea Europeană. Nu mai puţin de 20 de persoane din cele 200 participante la cursurile „IT”, au fost plasate pe piaţa locurilor de muncă, încadrându-se perfect obiectivelor proiectului, respectiv creşterea ratei de ocupare şi facilitarea integrării pe piaţa muncii, prin îmbunătăţirea şi extinderea competenţelor profesionale ale persoanelor inactive şi şomerilor de lungă durată, tineri şi adulţi din regiunea Sud-Vest Oltenia.