„Un mixaj al tuturor planurilor ar putea fi salvarea Oltchim”
• a precizat Ionuţ Cherăscu, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea
După întâlnirea de acum două zile, a Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, cu reprezentanţii autorităţilor judeţene (inclusiv parlamentarii Uniunii Social Liberale), cu administratorul judiciar, avocatul Gheorghe Piperea, dar şi cu liderii sindicatelor de pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, bordul conducerii Consiliului Judeţean a declarat că ceva spectaculos nu s-a obţinut. „De asemenea, Primul Ministru, Victor Ponta, are toate intenţiile de a salva combinatul, având chiar un plan în acest sens. Mai mult, directorul Oltchim, Mihai Bălan, a demarat şi el un alt plan în acest sens. De asemenea, reprezentanţii ministerului Economiei şi Administratorul Judiciar au propus şi ei strategii de salvare a Oltchimului. Un mixaj al tuturor planurilor, ar putea fi salvarea Oltchim”, a precizat consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ionuţ Cherăscu, pentru „Curierul de Vâlcea”. Conform unui comunicat al Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, a spus că „pentru salvarea Oltchim este necesar un acord de voinţă politică din partea partidelor care alcătuiesc actuala guvernare, dar şi de susţinerea sindicatelor. Nu intenţionez să transform discuţiile referitoare la Oltchim într-un spectacol mediatic, aşa cum a fost cel din toamna anului 2012. Cred că Oltchim merită ceva mai bun decât să facă rating în mass-media”. Ministrul crede că ar trebui să existe o atmosferă mai sobră şi de responsabilitate a tuturor sindicatelor. El a mai precizat că ameninţările angajaţilor combinatului cu greva foamei, depărtează potenţialii investitori.