Un an fără Diana


Pe data de 17 mai a.c., Diana Moţ, fetiţa accidentată mortal de o măicuţă pe trecerea de pietoni din centrul Râmnicului, ar fi împlinit 13 ani. Pe trotuarul din centrul municipiului, în locul unde se află fotografia fetei, s-au adunat părinţii şi colegii acesteia, amintindu-şi de momentele frumoase petrecute alături de ea. Colegii au aprins lumânări şi au depus buchete de flori în amintirea Dianei. Diana Moţ a fost accidentată, în urmă cu un an de zile, pe trecerea de pietoni din centrul Râmnicului de o măicuţă de 38 de ani de la Mânăstirea Horezu, aceasta primind 3 ani de închisoare cu suspendare şi interdicţia de a mai conduce un autovehicul. La Tribunalul Vâlcea, măicuţa a primit un an şi patru luni de închisoare cu sus­pen­dare, iar, în urma recursului ce a avut loc la Curtea de Apel Piteşti, acesteia i s-a mai dat încă 2 ani şi 6 luni cu suspendare. Părinţii fetei însă nu sunt împăcaţi cu aceste sentinţe şi doresc rejudecarea cazului la Piteşti.